Monica DUMITRESCU
Consiliul Judeţean Teleorman organizează licitaţie privind achiziţia şi distribuţia de produse lactate şi de panificaţie, precum şi de fructe proaspete (mere), pentru elevii şi preşcolarii din Teleorman.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 21 august 2014, ora 10.00.
Valoarea estimată a contractelor se ridică la 6.837.036 lei. Numărul beneficiarilor cuprinde 60.175 de copii, preşcolari şi elevi din clasele I-VIII.
Sarcina organizării acestor licitaţii a revenit începând cu anul şcolar 2012–2013, consiliilor judeţene. În anul şcolar trecut laptele şi cornul au ajuns la elevii teleormăneni abia la sfârşitul semestrului I, iar merele în semestrul al doilea. Modificările de ordin legislativ, precum şi obligativitatea încadrării în termenele stabilite prin metodologia specifică, au făcut ca licitaţia pentru stabilirea furnizorilor de produse în cadrul programului ”corn şi lapte” –deşi a fost demarată din luna august– să se finalizeze în luna decembrie. În ce priveşte derularea programului fructe în şcoli, aceasta a fost întârziată şi din cauză că nu s-au găsit furnizori la timp.