Social

Consiliul Judeţean a aprobat contribuţia lunară de întreţinere persoanelor vârstnice îngrijite în Căminul de la Furculeşti

consiliuÎn ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Teleorman, consilierii judeţeni au votat, în unanimitate, Proiectul de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar şi a contribuţiei lunare de întreţinere a persoanelor vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoanele Vârsnice Furculeşti în anul 2016.

Potrivit proiectului de hotărâre dezbătut şi votat în cadrul şedinţei, se aprobă costul mediu lunar de întreţinere a serviciilor acordate în Căminul pentru Persoanele Vârstnice Furculeşti pentru anul 2016, în sumă de 958 lei lună /beneficiar. Totodată, se mai arată în actul normativ, contribuţia lunară de întreţinere se stabileşte în cuantum de 60% din valoarea veniturilor personale lunare şi nu depăşeşte costul mediu lunar de întreţinere aprobat.

“Costul mediu lunar de întreţinere se stabileşte în funcţie de gradul de dependenţă al persoanei vârstnice îngrijite şi are în vedere cheltuielile de întreţinere, pentru hrană şi gospodărie, obiecte de inventar, materiale sanitare şi altele, şi se stabileşte anual de Consiliul Judeţean înainte de adoptarea bugetului propriu. Pentru anul 2016, la Căminul  pentru Persoanele Vârsnice Cervenia contribuţia lunară de întreţinere se stabileşte în cuantum de 60% din valoarea veniturilor personale lunare şi nu depăşeşte costul mediu lunar de întreţinere aprobat. Diferenţa până la valoarea integrală a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămin, dacă realizează venit mediu lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare de 782 lei”, se arată în expunerea pe motive. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.