Eveniment

Consiliul Județean a alocat peste 300.000 de lei pentru materiale sanitare, dezinfectanți ce vor merge la ISU Teleorman

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Alexandru Dimitrie Ghica” Teleorman, instituție aflată în prima linie în lupta cu noul coronavirus, va primi materiale sanitare, dezinfectanți și un nebulizator pentru dezinfecția aerului, după ce Consiliul Județean Teleorman a aprobat, în ședința extraordinară de vineri, 10 aprilie, suplimentarea cu 313.000 de lei a prevederilor bugetare aprobate inițial pentru achiziția acestora.

Concret, din suplimentul de 313.000 de lei vor fi achiziționate: un nebulizator (cu o valoare de 7.000 de lei), 1.000 de combinezoane complete, cu glugă și protecție încălțăminte (100.000 de lei); 10.000 măști protecție respiratorie medicale (80.000 lei);15.000 mănuși de unică folosință (12.000 de lei); substanțe dezinfectante pentru igiena umană – antiseptice (90.000 de lei); substanțe dezinfectante pentru dezinfecția suprafețelor și a instrumentarului – dezinfectant concentrat lichid (20.000 de lei).

“Consiliul Județean Teleorman se solidarizează cu toate instituțiile cu rol în prevenirea sănătății și a vieții cetățenilor și acționează ferm, alocând resurse financiare importante, pentru a proteja bunul cel mai de preț al oamenilor, prioritatea „zero” fiind stabilită protejarea vieții și a sănătății celor care se află în linia întâi a frontului cu temutul coronavirus SARS CoV-2, care a secerat în întreaga lume atâtea vieți și a curmat destinele unor oameni înainte de vreme, convinși că putem să limităm răspândirea acestei maladii necruțătoare Covid-19 în județul Teleorman”, spune președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.