Politic

Consensul ACL în Alexandria

Ioan DUMITRESCU

Parteneriatul politic electoral dintre Partidul Democrat Liberal şi Partidul Naţional Liberal pare a funcţiona şi în Teleorman, şi mai bine zis în municipiul reşedinţă de judeţ, în Alexandria. Astfel, liderii Organizaţiilor municipale ale celor două formaţiuni politice, Florin Titirişcă, PDL, şi George Drăghici, PNL, au convenit să colaboreze chiar şi în şedinţele Consiliului local Alexandria. Mai mult decât atât, liberalii alexăndreni au convenit cu democrat-liberalii ca la viitoarele alegeri locale să îl susţină pe Florin Titirişcă pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. De altfel, democrat-liberalii nu sunt prea mulţumiţi nici de prestaţia celor doi foşti viceprimari liberali, şi numai de a acestora.

Astfel, după ce fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Ilie Bălan, care era socotit drept cel mai social-democrat dintre toţi liberalii, a fost înlocuit, a venit rândul lui Ică Calotă Florică, la fel, apreciat ca un social-democrat devotat, în ciuda faptului că era liberal, iar mai nou liberal reformator, din aripa liberală a lui Călin Popescu Tăriceanu.

Astăzi însă Florin Titirişcă nu ratează nici un prilej de a-l ataca politic pe actualul primar Victor Drăguşin, îndeplinind o parte din rolul opoziţiei, oricare ar fi ea, de câine de pază al puterii, care urmăreşte orice derapaj al conducerii. Acum însă, intraţi în Alianţa Creştin Liberală, democrat-liberalii au ca prioritară ideea alegerilor prezidenţiale, iar faptul că pur şi simplu se pare că a dispărut chiar şi numele de Partid Democrat Liberal, şi s-a transformat în Partid Liberal, iar candidatul la preşedinţie al ACL-ului este liberalul Klaus Iohannis, nici nu mai contează. Democrat-liberalii speră să reînvie din cenuşă, precum pasărea Phoenix; rămâne de văzut cum se vor număra separat voturile aduse de democrat-liberali şi de liberali la alegerile prezidenţiale, şi mai ales cine va trage foloasele şi cine ponoasele.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.