Politic

Configuraţia consiliilor locale municipale şi orăşeneşti – UNPR, ALDE şi PMP, fără mandate la Alexandria şi Zimnicea

După scrutinul de duminică, 5 iunie, social-democraţii teleormăneni au câştigat toate cele cinci primării de municipii şi oraşe şi, de asemenea, majoritatea mandatelor de consilieri locali în consiliile locale municipale şi orăşeneşti.

Aşadar, în Consiliul Local Alexandria, pentru următorii patru ani, PSD va avea 14 consilieri, în timp ce PNL va avea 7 reprezentanţi. În Consiliul Local de la Roşiorii de Vede, pe lângă PSD, care a obţinut după scrutinul de duminică, 5 iunie, 10 mandate de consilieri, şi PNL, care şi-a adjudecat 5 mandate, UNPR s-a ales cu două mandate de consilier local, iar PMP a câştigat alte două mandate.

În Consiliul Local de la Videle, PSD a obţinut 9 mandate, PNL şi-a adjudecat 5 mandate, ALDE s-a ales cu două mandate, iar un mandat a revenit unui candidat independent.

De asemenea, în Consiliul Local Zimnicea, cele 17 mandate de consilieri locali se împart între PSD, care şi-au adjudecat la scrutinul de duminică, 5 iunie, 14 mandate, şi PNL, care a obţinut 3 mandate.

La Turnu Măgurele, din cele 19 mandate de consilieri locali, PSD a câştigat 10 mandate, în timp ce PNL s-a ales cu 7 mandate de consilieri. De asemenea, ALDE şi PMP s-au ales cu câte un mandat de consilier local în urma scrutinului de duminică, 5 iunie. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.