În cadrul proiectului “Măsuri de instruire a populației despre pericolul poluării”, are loc astăzi o conferinţă pe teme de mediu, susţinută de Agenţia pentru Protecţia Mediului Teleorman și Asociația Idei printre Oameni, la Școala Gimnazială din comuna Fântânele, judeţul Teleorman.
Conferinţa are ca teme principale riscurile poluării prin arderea deşeurilor, arderea miriştilor şi riscurile de incendiu, reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Teleorman aducând la cunoştinţă populaţiei măsurile care trebuie luate pentru a împiedica continuarea acestor fenomene.
Proiectul își propune ridicarea gradului de conştientizare în rândul cetăţenilor cu privire la impactul negativ pe care îl produce poluarea asupra calităţii vieţii şi a mediului înconjurător şi măsurile care trebuie luate pentru stoparea ei.
Proiectul se desfăşoară pe perioada unui an calendaristic şi cuprinde activități diverse cu copiii și acțiuni de informare a adulților asupra riscurilor poluării. Astfel, au loc activități lunare de educație nonformală a copiilor și tinerilor: concursuri de desen, de pictură, de scriere, desene pe asfalt, dansuri, piese de teatru tematic. De asemenea, vor fi organizate campanii de strângere de fonduri pentru achiziționarea de stații de compost, stații folosite pentru depozitarea surplusului de vegetație și alte resturi din curțile localnicilor, activități de împărțire de afișe, calendare, ziare cu teme pe probleme de mediu.
Proiectul este derulat de Asociația Idei printre Oameni în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman și Crucea Roșie Teleorman cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Beneficiarii proiectului sunt teleormănenii din Fântânele, Zimnicea şi Suhaia. Pentru mai multe detalii, persoanele de contact sunt Cristina Cioarec si Ramona Iordan, email: ideiprintreoameni@yahoo.com.