Politic

Conferinţă de presă la PSD – Lămurirea unor aspecte politice

Sediu PSDIoan DUMITRESCU

Vineri, 2 octombrie 2015, la sediul Organizaţiei Partidului Social Democrat Teleorman, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, vicepreşedinte al organizaţiei, Adrian Ionuţ Gâdea, şi primarul municipiului Alexandria, Victor Drăguşin, au ţinut o conferinţă de presă în care s-a încercat lămurirea unor aspecte politice.

Astfel, pentru alegerea preşedintelui PSD din 11 octombrie, a fost validată şi acceptată candidatura preşedintelui interimar, Liviu Nicolae Dragnea, încă din data de 30 septembrie. Sistemul de alegeri este aproape identic cu cel de la alegerile locale, şi vor fi organizate circumscripţii la nivel judeţean, zonal şi local, a precizat Adian Ionuţ Gâdea. A mai fost precizat faptul că alegerea preşedintelui de partid se va face de către toţi membrii PSD, hotărâre decisă prin modificările la statutul PSD de la ultimul congres.

Cei 12.156 de membri de partid teleormăneni vor veni să voteze pe baza actului de identitate, nu pe baza carnetului de partid. Victor Drăguşin a menţionat şi faptul că noul preşedinte ales, votat pe data de 11 octombrie, va fi validat pe data de 18 octombrie de delegaţii la congres.

În ce priveşte o candidatură a sa la funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Teleorman, pe care Liviu Dragnea vrea să o părăsească, vicepreşedintele social-democraţilor teleormăneni, Adrian Ionuţ Gâdea a declarat că se va întâmpla cum vrea şi hotărăşte partidul.

Victor Drăguşin a ţinut să explice şi două apariţii televizate la nivel naţional ale unor teleormăneni. În ce-l priveşte pe Romică Părpălea, cunoscut ca şi „mortul lui Dragnea”, primarul Victor Drăguşin susţine că i-a făcut acestuia un raport de audit încă din 2012 şi o plângere penală. Drăguşin susţine că alegerea lui Părpălea ca director a fost una extrem de proastă, acesta fiind suspectat de 5-6 fapte, posibile infracţiuni.

În ce-l priveşte pe Teodor Niţulescu, Victor Drăguşin afirmă că este posibil ca acesta să încerce astfel o repoziţionare în Partidul Democrat, „în speranţa să ajungă iarăşi pe cai mari”. Drăguşin susţine că şi Părpălea şi Niţulescu au vrut să-l denigreze pe Liviu Dragnea.

Adrian Gâdea a precizat că emisiunile respective au fost prezentate în cascadă, ceea ce presupune o premeditare. Victor Drăguşin a mai spus că în cazul lui Teodor Niţulescu se poate vorbi de „tupeu, de nesimţire sau de ceva la cerebel, vorbind fără logică şi incoerent”.

6 Comments

  1. Daca domnul Dragnea a facut prostiile de care spune domnul Nitulescu, de ce nu le-a denuntat la DNA in acea perioada mai ales ca dansul era prefect si era obligat prin natura functiei sa o faca.-in cate stiu tainuirea se pedepseste.
    Oare cine poate crede de inventiile domnului Nitulescu privind sponsorizarea campaniei domnului Basescu de domnul Dragnea.Eventual domnul Nitulescu ne putea spune la TV despre afacerile sale cu Spitalul TBC din Rosiori,Conacul de la Gresia,constructia blocurilor ANL din Alexandria-str. Dunarii,constructia Directiei Muncii,Balta de la Rasmiresti,Grupul de firme NDT,etc
    Ar fi bine ca toate acestea sa fie publicate intr-un articol in ziarele din Teleorman

    • Vad ca sunteti fan Dragnea.
      Sa va fie rusine la toti care faceti politica si aparati politicieni,sunteti niste jeguri de oameni,v-ati batut joc de noi 25 de ani,nesatuilor,jigodiilor,javrelor,penalilor….
      Hoooo!

  2. Te rog sa acorzi 5 minute, este vorba de o fetita de numai 6 ani care pana in prezent a facut 5 operatii pe inima. Are nevoie de ajutor !!! https://onouasansalaviata.wordpress.com/2015/09/30/o-noua-sansa-la-viata-pt-mihaela-florina/

  3. Domnule Dragusin nu sunt fan PSD, nu am ce sa va reprosej personal aveti o casa ca foarte multi oameni nu iese in evidenta au altii altele de neam prost, dragnea e un mincinos un parsiv si tradator va vinde cat de curand. Despre acest Parpalea o jigodie ,auzi jurist unde ai facut facultatea prapaditule nu stii nici 20 de cuvinte de natura juridica , domnule Dragnea se vede ca esti de aceiasi teapa cu parpalea si calota. Calota un bandit care aducea medicamente gratuite din occident pe care le vindea, a facut smecherii cu medicamente pentru glumetii de la poroschia. Castiga lunar 100000 euro din chirii.Domnule vicepremier Oprea uitati pe cine l-ati avut consilier Mara si Calota va consiliaza Halal politicieni de top, banii, banii vorbesc si nu au miros. Despre Nitulescu ce sa zic ar lua si zaharul din ciaiul si ultimului om de pe stada , cine la muls pe el pe Parvulescu si pe multi agenti economici inclusiv nasi fini i-a muls inaintea lui Dragnea , La furat la pamant inclusiv pe Nicolae. Domnule Blaga vezi activeaza-l ca o sa ai nevoie de el si mai punetil prefect ca stie cum sa fure. Daca matrapazlacurile lui Dragnea se poate scrie o carte cu 1000 pagini despre Nitulescu se pot scrie 2000 pagini, hoooo,hooo banditilor!!!!!!

  4. In legatura cu alegerea lui Romica Parpalea ar trebui ca domnul Dragusin sa-si aduca aminte cum la sustinut pentru ocuparea postului de director la Terma-Serv.Colegi de partid au incercat sa-i explice domnului Dragusin ca nu este o alegere buna dar dansul( domnul Dragusin)la sustinut ajungand sa-si faca dusmani intre colegii de partid.Referitor la domnul Nitulescu trebuie avut in vedere ca acesta isi joaca ultima carte in sensul ca daca denunta DNA-ul il va scapa de dosrele pe care le are.
    Va insalati amarnic domnule Nitulescu.Problemele domnului Dragnea se vor rezolva in instanta, singura care hotareste.
    Personal il cunosc pe domnul Nitulescu din anii 1988 de cand am fost repartizat la IPTE si va rog sa ma credeti ca dovedeste o parsivitate iesita din comun.Daca acest om-Doru Nitulescu- era la maturitate prin anii 1951 colectivizarea in agricultura se facea in max.2 ani sub conducerea lui.
    Istoria te face Dorule sa tati si sa te retragi la Manastirea din Gratia pe care ar trebui sa o construiesti.pacat ca cei 2 baieti ai tai te copiaza in atitudine in loc so copieze pe doamna Mariana care este o femenie de alta calitate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.