Carmen Dumitrescu
În cursul zilei de luni, 7 aprilie, la sediul PNL Teleorman, Crin Antonescu, însoţit de Marin Almăjanu, Eugen Pîrvulescu şi de preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii presei locale, pentru a răspunde nelămuririlor legate de evoluţia PNL după ruperea USL. Prezenţa lui Antonescu în Teleorman a fostr determinată de nevoia de promovare a candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, acesta având în prealabil o întâlnire cu activul de partid.
În aceste condiţii, Crin a declarat că este foarte mulţumit de starea în care a găsit organizaţia din Teleorman şi că se aşteaptă ca aceasta să obţină rezultate foarte bune în alegerile europarlamentare, mai ales că judeţul are şi un candidat propriu, în persoana Mariei Stoian: “Sunt foarte mulţumit de felul în care am regăsit organizaţia PNL din Teleorman, fiind acum mai puternică decât înainte. Am făcut, cu prilejul vizitei mele în Teleorman, o evaluare atentă a organizaţiei şi am constatat că aici avem o situaţie specială, în sensul bun şi nu avem niciun fel de dubii asupra faptului că rezultatele obţinute vor fi foarte bune. Ţinta noastră la nivel naţional privind scorul de la eurtoparlamentare este de 25% şi aceeaşi ţintă se menţine şi pentru Teleorman, deşi noi credem că aici vom depăşi această ţintă. E o ţintă realistă, pentru că liderii PNL din judeţul dumneavoastră sunt lideri încercaţi, care pot face faţă oricărei situaţii. Mă bucur că domnul Dragnea a declarat că nu va ataca PNL-ul în campania electorală, dar aş vrea ca domnul Dragnea să-şi concretizeze aceste dorinţe de pace prin intermediul activităţii administrative.”
Candidatul PNL Teleorman se află, potrivit liderului liberal judeţean, Marin Almăjanu, pe locul 20 în lista candidaţilor PNL la europarlamentare şi acesta a declarat că, deşi locul are o mică probabilitate de a fi eligibil, este totuşi foarte bine ca oamenii din Teleorman să aibă o opţiune şi din partea PNL, existenţa unui candidat fiind în măsură să aducă voturi. În ceea ce priveşte candidatul repartizat pe regiunea sudică a ţării, acesta este Adina Vălean, despre ea discutându-se în conferinţa de presă în termeni extrem de calzi, chiar dacă nu a făcut efortul de a fi prezentă la Alexandria alături de soţul ei.
În legătură cu ruperea USL, Crin Antonescu a fost extrem de tranşant, declarând că nu există nicio posibilitate ca USL să se refacă şi că regretă ruperea acestei construcţii politice, considerând în acelaşi timp că ruperea de PSD a fost o mişcare politică foarte inspirată: “S-a acreditat ideea că am venit în Teleorman pe voturile lui Liviu Dragnea, dar nu este aşa. De regretat ruperea USL, o regret. Numai că USL s-a rupt şi noi trebuie să mergem mai departe, mai puternici şi mai siguri pe noi decât înainte. Iar în cazul în care vom obţine un scor de sub 20 de procente la europarlamentare, eu mă retrag de la conducerea PNL”.
DOMNULE UZINA ,stiu ca ai cunoasteti bine pe toti liberalii,in frunte cu Marin,ica,Balan,EDI oprea si coman (cel mai bun prieten al lui MARA), etc. Trebuie sa intelegeti ca daca pleaca din usa macelariei nu se descurca, nu au puterea sa o ia de la capat,PNL merce pe drumul deschis de PNTCD, drum care merge spre ZERO ,trist dar MANDRIA si PROSTIILE lui CRIN se platesc….iar invingator este BASE
Din ce tara sau Judet este tanarul Stoian ? Ce speranta are sa fie europarlamenar ? probabil ZERO. La cat de multe a facut dl. Antonescu si PNL-isti pentru locuitorii judetului,rezultatul va fi unul pe masura, adica INVIZIBIL.
Crin Antonescu :De regretat ruperea USL,o regret…Numai ca USL s-a rupt si noi mergem mai departe…cu oamenii nostri la conducerea agentiilor si institutiilor deconcentrate din judete !
Mă bucur că domnul Dragnea a declarat că nu va ataca PNL-ul în campania electorală, dar aş vrea ca domnul Dragnea să-şi concretizeze aceste dorinţe de pace prin intermediul activităţii administrative,adica sa guverneze ei cu oamenii nostri ! Ha,ha,ha…
Ionel Uzina: Pixurile jos domnilor directori sustinuti de PNL ! Asa este si frumos si moral,nu va mai prevalati de niste concursuri aranjate,…ca ca voi nu e nimeni,etc.!
Ori la Putere ori in Opozitie,eliminati paradoxul !