Carmen Dumitrescu
Ziua de 16 decembrie a fost una în care partidele de Opoziţie s-au manifestat cel mai dur la adresa actualei guvernări. Astfel că, simultan cu protestul democrat-liberalilor, la sediul PMP Teleorman s-a susţinut o conferinţă de presă, cu prilejul încheierii unui an de guvernare USL. Astfel, împreună cu secretarul general al partidului, Dan Raportaru, liderul judeţean al PMP, Adrian Florescu a făcut o comparaţie între promisiunile făcute de politicienii USL înainte de a intra la guvernare şi realizările efective ale lor, la un an de la preluarea puterii.
Astfel, Adrian Florescu a precizat că în acest moment, concluziile pe care oricine le-ar putea trage după un an de guvernare USL nu avantajează realmente pe nimeni din actuala guvernare. Mai mult, Adrian Florescu şi Dan Raportaru au discutat şi despre situaţia actuală a Partidului Mişcarea Populară, fiind pus în evidenţă faptul că în acest moment partidul are 46 de organizaţii la nivel de judeţ şi că până în luna martie vor exista organizaţii în fiecare localitate din Teleorman.
Mai mult, Adrian Florescu a precizat că PMP Teleorman va avea un candidat la alegerile europarlamentare, care, însă, nu va fi el, aşa cum s-ar fi presupus. Astfel, după ce se va întocmi lista la nivel naţional, PMP va veni cu o propunere şi dacă locul va fi unul eligibil, atunci există posibilitatea unei campanii destul de ferme la nivel judeţean susţinută de acest partid. Florescu şi-a exprimat încă o dată dorinţa ca Dreapta să se unească, dar a menţionat că în alegerile europarlamentare nu există posibilitatea susţinerii unui alt partid de Dreapta la nivel judeţean.
Pe de altă parte, secretarul general al PMP Teleorman, Dan Raportaru a susţinut că partidul din care face parte este acum în căutare de lideri şi i-a îndemnat pe toţi cei care doresc să-şi facă vocea auzită să se implice în activităţile PMP Teleorman, pentru că un partid nou oferă întotdeauna oportunităţi noi, dar şi perspective proaspete.