Ioan DUMITRESCU
Candidatura la preşedinţia României a liberalului Klaus Iohannis este din ce în ce mai incertă, la fel cum incertă pare a fi şi conducerea partidului de către acelaşi Klaus Iohannis.
Pe data de 28 iunie, la Congresul Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis a devenit preşedintele partidului, cu derogare de vechime. După Congres s-a făcut o cerere la Tribunalul Bucureşti pentru modificarea Statutului partidului, dar solicitarea respectivă a fost respinsă. Au urmat contestaţii ale unor membri PNL care respingeau candidatura lui Klaus Iohannis atât la preşedinţia partidului, cât şi la preşedinţia ţării. În aceste contestaţii se arăta: „Statutul PNL nu face derogări de vechime pe numirea pe funcţii, ci numai pe candidaturi”.
Acum Tribunalul Bucureşti a dat un nou verdict prin care se arată că modificările la Statutul PNL sunt ilegale, instanţa respingând întreaga conducere a Partidului Naţional Liberal, respectiv pe Klaus Iohannis ca preşedinte, dar şi pe restul conducerii, fapt ce-l afectează inclusiv pe deputatul PNL Marin Almăjanu, preşedintele organizaţiei liberalilor teleormăneni, şi al cincilea vicepreşedinte la nivel naţional. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este însă definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.