Sport

Conducerea FCM Alexandria tace în continuare!

Despre faptul că în ultimele două luni conducerea clubului FCM Alexandria nu vrea să mai facă nici o declaraţie pentru presa locală, se ştie deja, toată lumea a constatat că nici preşedintele clubului FCM, nici vreo altă persoană din stafful alexăndrean nu vrea să vorbească despre obiectivele/prestaţiile/rezultatele echipei. Această “silenzio stampa” a preşedintelui Stoica s-a transmis şi către banca tehnică, antrenorul Mircea Cristescu fiind şi el rezervat în a da declaraţii despre echipă. Totuşi, în ultima perioadă tot mai multă lume este interesată de situaţia de la FCM Alexandria, ar vrea să afle mai multe despre obiectivul clubului, dar dinspre conducerea clubului aceeaşi …tăcere. În aceste condiţii, apreciem deschiderea pe care o arată jucătorii, care vorbesc după jocuri cu presa, îşi spun părerea şi chiar se arată optimişti că obiectivul major al sezonului, câştigarea campionatului şi promovarea în Liga a 3-a, este realizabil. (B.Pană)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.