Referitor la punctul de vedere al lui Dan Voicilă, prin care s-a arătat nemulţumit de modul în care este tratat la stadionul Municipal din Alexandria, apărut în numărul de ieri al ziarului nostru, conducerea clubului FCM a făcut câteva precizări în acest sens.
“În primul rând, vrem să se înţeleagă foarte clar faptul că nu avem nici o intenţie de a intra în polemică cu Dan Voicilă şi cu nimeni altcineva, pentru că nu avem nici un interes în acest sens. Totul în această discuţie a pornit de la faptul că el, Dan Voicilă, a fost cel care ne-a contactat jucătorii în ultimul timp, iar acest lucru s-a văzut în transferul lui Mitran de la FCM la Brânceni. Din acest motiv, noi am stabilit ca pe perioada antrenamentelor să nu mai permitem oricăror persoane să intre în zona din imediata apropiere a terenului. Referitor la cele întâmplate în urmă cu o săptămână, într-adevăr a existat un mic incident, să-i spunem aşa, când Dan Voicilă se afla în incinta stadionului, iar preşedintele Manole Stoica, cel care trecea prin zonă, i-a zis să lase în pace jucătorii, acest lucru având loc la câteva zile după plecarea lui Mitran. A urmat reacţia lui Dan Voicilă, care l-a jignit şi i-a adus injurii preşedintelui de la FCM, iar acest lucru probabil că l-a determinat să-i spună să nu mai intre în stadion. Însă, trebuie înţeles foarte clar faptul că Dan Voicilă a pornit conflictul, el a fost cel care ne-a contactat jucătorii, a mai fost cel puţin un sportiv pe care vroia să-l transfere la Brânceni. Mesajul nostru este unul singur, nu are nimeni nimic cu Dan Voicilă, cu nimeni altcineva, dar trebuie să înţeleagă şi el să stea de-o parte, să-şi vadă de treaba lui şi să ne lase jucătorii în pace” – acesta este punctul de vedere al conducerii clubului FCM Alexandria, referitor la punctul de vedere al lui Dan Voicilă vizavi de modul în care este tratat acesta în stadionul Municipal.
B. Pană