Eveniment

Concursul “Miss Alexandria” a fost amânat

Monica DUMITRESCU

Programat iniţial pentru data de 9 noiembrie 2016, concursul “Miss Alexandria” organizat de Primăria Alexandria a fost amânat din cauza îngreunării procedurii de achiziţie publică, conform noilor reglementări. Potrivit organizatorilor, evenimentul ar putea avea loc abia spre sfârşitul acestei luni.

Regulamentul concursului “Miss Alexandria”, aflat la a doua ediţie, a suferit câteva modificări comparativ cu anul trecut. Potrivit regulamentului, aprobat de Consiliul local la sfârşitul lunii octombrie 2016, odată cu organizarea ediţiei a II-a a acestui eveniment, la concurs se vor putea înscrie eleve sau studente ale unităţilor de învăţământ alexăndrene, condiţia ca acestea să fie câştigătoare ale premiilor la concursurile “Miss Boboc” în unităţile de învăţământ fiind exclusă. Participantele la concurs trebuie să aibă minim 14 ani, iar cele care nu au împlinit 18 ani trebuie să aibă acordul scris al părinţilor.

Participantele la concursul Miss Alexandria 2016 vor fi supuse unor probe de concurs, precum prezenţa scenică, defilare în costum popular, interviu de personalitate, test de cultură generală, proba de aptitudini, prezentare rochie de seară.

Vor fi acordate marele premiu şi titlul de “Miss Alexandria 2016”, premiul de popularitate şi premii de participare tuturor concurentelor.

Potrivit organizatorilor, juriul va fi format preponderent din persoane cu pregătire de specialitate. Intrarea în concurs se va face pe bază de fişă de înscriere până la o dată pe care urmează să o comunice organizatorii. Înscrierile se fac la Primăria Alexandria, et. 2, camera 50, Biroul Cultură, Sport, Tineret.

Anul trecut, la prima ediţie a acestui eveniment au fost şase concurente, în condiţiile în care competiţia a fost deschisă doar pentru câştigătoarele concursurilor Miss Boboc 2015 (locurile I, II şi III) din liceele alexăndrene. Titlul de Miss Alexandria 2015 a fost obţinut de Ana Maria Nedeleanu, elevă la Colegiul Naţional “A. I. Cuza”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.