Social

Concedierile colective de la Cicalex, în atenţia Comisiei de Dialog Social

Teleormanul este cunoscut ca județ cu o rată a șomajului ridicată, iar lipsa locurilor de muncă reprezintă o problemă. Orice societate nou înființată este ca o mină de aur pentru cei fără serviciu, în timp ce, desființarea unei societăți este mai mult decât o tragedie, dat fiind faptul că cei care pleacă au foarte mici speranțe să-și găsească în timp de lucru, unii dintre ei, cu vârsta de peste 45 de ani, riscând să nu se mai angajeze vreodată.

Într-o astfel de situație neagră sunt 42 de angajați ai S.C. CICALEX S.A., care, în data de 27 aprilie, au primit preaviz de concediere pentru 20 de zile. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a trimis către Prefectura Teleorman o adresă în care se specifică faptul că la nivelul judeţului vor avea loc concedieri colective, respectiv 42 de salarianţi ai S.C. CICALEX S.A., societate aflată în insolvenţă. De altfel, joi, 12 mai, în Ședința Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Teleorman se vor discuta și analiza problemele de ordin social generate de întârzierile la plata salariilor pentru 99 de angajați ai societății. (C.P.)

One Comment

  1. Mihaiescu

    Era de asteptat sa se intample asa ceva din moment ce la Resurse umane era Popescu Mihaela.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.