Deși anul fiscal se încheie la 31 decembrie, guvernanții propun accelerarea plăților de contribuții datorate la bugetul de stat, stabilind printr-un proiect de ordonanță ca, până la data de 30 noiembrie 2019, datornicii cu debite mai mici sau mai mari de 1 milion de lei să achite obligațiile bugetare principale pentru a beneficia de anularea accesoriilor (penalităților). Amnistia fiscală, însă, nu face referire și la cei care au acumulat datorii de fix 1 milion de lei.
Pentru că statul s-a dovedit incapabil să implementeze o disciplină fiscală care să fluidizeze încasările la bugetul de stat fără să producă blocaje sau cangrene în sistemul privat, de a cărui contribuție și funcționalitate depinde în totalitate, a apelat la această strategie, și-anume amnistia fiscală, luată la disperare, pentru a crește volumul încasărilor la bugetul de stat cu scopul de a acoperi din cheltuielile bugetare tot mai mari și, implicit, pentru a nu scăpa din mână deficitul bugetar cu care Guvernul s-a angajat să-l aibă la finalul acestui an, deși trimestrial se împrumută la organismele bancare.
Chiar datele oferite de Ministerul Finanțelor Publice ne edifică și în ceea ce privește prețul acestei amnistii. Potrivit acestui minister al disperării fiscale, circa 23.000 de persoane fizice, PFA, persoane cu profesii liberale, întreprinderi individuale, care cumulează datorii de aproape 1,5 miliarde de lei , aproape 700 de milioane de lei reprezintă principalul și 800 de milioane de lei accesoriile.
La capitolul societăți comerciale cu capital privat 100%, sunt peste 285.000 de datornici la stat, care cumulează peste 25,7 miliarde de lei, din care 16,6 miliarde de lei sunt datoriile principale și peste 9 miliarde de lei accesoriile.
Prin această amnistie fiscală, statul pierde circa 10 miliarde de lei pentru a încasa aproximativ 18 miliarde, și aceștia plătiți eșalonat de către datornicii din mediul privat. Acesta este, de fapt, prețul amnistiei de care vor beneficia „abonații” la debite tot mai mari către stat, ceea ce îi va determina și pe ceilalți jucători de pe piață, care își achită la timp contribuțiile cuvenite, să aplice aceeași tactică pentru a beneficia de ștergerea penalităților și a dobânzilor pe sumele datorate, cât și de plata eșalonată a acestor datorii.
O politică bugetară mai mult decât păguboasă și discriminatorie în rândul firmelor mici și mijlocii, care până la data de 25 ale lunii își achită contribuțiile la stat fără a beneficia de vreo facilitate fiscală. Acest lucru arată o proastă administrare și colectare a contribuțiilor fiscale din partea coaliției găunoase PSD-ALDE, dând dovadă de o lipsă de viziune, prin luarea unor asemenea măsuri pompieristice și disperate pentru a putea crește măcar artificial volumul de venituri bugetare, dar cu pierderi asumate de miliarde de lei, după modelul promoțiilor tip Black Friday.
O soluție care, în fapt, va restructura masiv firmele mari cu datorii însemnate, aducându-le pe marginea prăpastiei a insolvenței.
Atât s-a vrut și aici s-a ajuns, iar efectele economice le vom resimți negativ, cel mai probabil, începând cu anul viitor, dacă se va continua cu încorsetarea și umilirea sectorului privat.
Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu