Politic

Comunicat de presă / Deputat PSD Florin Piper-Savu: Tichetele de sportiv – un pas spre susținerea performanței

Rezultatele excepționale obținute de sportivii noștri în această vară ne-au reamintit că Sportul a fost și rămâne cel mai bun ambasador al României. În România, este nevoie de condiţii optime pentru practicarea sportului de performanţă, dar și a sportului în mod generalizat, pentru a spori competitivitatea în rândul elevilor şi a creşte rezultatele în competiţiile sportive.

Cluburile sportive şcolare din România se confruntă cu o serie de probleme, de la cele legate de inexistenţa sediilor şi a bazelor sportive proprii la lipsa investiţiilor în reabilitarea celor existente, de la lipsa fondurilor pentru materiale şi echipamente sportive la bugetul insuficient pentru utilităţi şi participarea la competiţii naţionale şi internaţionale.

Am susținut întotdeauna necesitatea investițiilor susținute pe termen lung, dublate de politici care să sprijine evoluția sportivilor încă din faza de început, altfel copii talentați, dar lipsiți de resurse financiare, nu vor avea niciodată șansa să facă performanță.

Greutățile financiare pe care familiile le întâmpină în achiziționarea echipamentului sau a materialelor sportive, asigurarea unei alimentații corespunzătoare și a medicației necesare efortului depus, precum și pentru transportul copiilorla antrenamentele zilnice sau pentru participarea la competiții fac ca tot mai puțini copii să se îndrepte spre sportul de performanță, iar din aceștia fac pasul către seniorat un procent extrem de redus.

Aceasta a fost motivația pentru care în primăvara anului 2020 parlamentarii PSD au inițiat un proiect legislativ prin care se propunea acordarea de tichete de sportiv cu o valoare inițială de 50 lei lunar.

Pe 26 octombrie 2022, am aprobat în Camera Deputaților, camera decizională, proiectul legislativ care completează Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000în sensul introducerii unor stimulente financiare pentru tinerii sportivi din România care își doresc să facă performanță.

Începând cu 1 ianuarie 2023, copiii și juniorii legitimați la cluburi sportive, care participă la competiții sportive oficiale naționale și internaționale, beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma unor bonuri de valoare, denumite tichete de sportiv, în valoare de 150 lei. Tichetele de sportiv sunt destinate achiziției de articole și echipamente sportive specifice disciplinei sportive practicate, transportului între localități, precum și pentru suplimente nutritive sau recuperare medicală.

După ce va fi promulgată de către președinte și Guvernul va prevede în bugetul anului viitor banii necesari pentru tinerii sportivi, un prim pas în susținerea sportului va fi fost făcut. În sfârșit, mult așteptata Strategie Națională pentru Sport urmează să fie dezbătută în Comisia de Învățământ în această săptămână.

După 30 de ani de declin al sportului de performanță, este timpul ca decidenții să așeze sportul românesc printre priorități.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.