Președintele Iohannis a dat un semnal clar de revenire la normalitate, după o guvernare eșuată care doar a înglodat țara în datorii mari pentru a susține măsurile populiste, declarând răspicat faptul că nu va desemna premier un personaj din PSD și nici pesediști nu va accepta în viitorul cabinet.
Cel târziu marți, 15 octombrie, va fi desemnat noul prim-ministru, potrivit anunțului făcut de președintele Iohannis, ceea ce înseamnă că și pentru
Teleorman va fi o gură de aer de care teleormănenii aveau atâta nevoie pentru a se elibera de dominația autoritară a PSD, unde non-valoarea, clientelismul și nepotismul au dus la prăbușirea economică a județului transformat într-o oază a asistaților social.
Se apropie momentul ca toți cei ridicați în funcții de conducere în instituțiile deconcentrate, prin aranjamente de culise, pile ori pe bază de incompetență, să plece acasă!
De aproximativ 30 de ani de când guvernează acest județ, PSD le-a luat teleormănenilor până și speranța de a avea un trai decent, determinând mii de teleormăneni să emigreze.
E vremea să punem punct dominației roșii și să repunem sistemul de valori la locul pe care îl merită în societate și în angrenajul instituțional, astfel încât județul Teleorman să nu mai fie polul sărăciei al acestei țări.
De acum privim înainte cu demnitate și încredere ca teleormăneni, nicidecum cu rușine sau teamă, pentru că și județul Teleorman va scăpa de tentaculele “caracatiței” pesediste”. În fapt, este o eliberare politică de care aveam nevoie pentru binele acestui județ și a fiecărui teleormănean în parte.
Președinte PNL Teleorman,
Senator Eugen Pîrvulescu