Politic

“Comisia specială” a stârnit, din nou, discuții în contradictoriu între consilierii județeni

Astăzi, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Teleorman, reprogramată de pe 9 iulie din cauza respingerii unui proiect de hotărâre care a stârnit neînțelegeri, și anume proiectul privind “constituirea Comisiei speciale de analiză și verificare a activității direcțiilor de specialitate din cadrul Consiliului Județean Teleorman și a instituțiilor subordonate acestuia”. Motivul principal al reprogramării a fost reprezentat de lipsa avizului de la Comisia Juridică.

Așadar, încă de la începutul ședinței, consilierul liberal Florin Titirișcă a făcut un amendament la ordinea de zi, cerând ca proiectul număr 6, cel tocmai menționat, să fie primul discutat din motive “obiective” pentru că anumiți “colegi se grăbesc”, fiind aprobată propunerea acestuia. După un schimb de replici despre această modificare dintre Florin Titirișcă și Eugen Ovidiu Vlad, vicepreședintele Adrian Florescu a făcut 4 propuneri de membri în noua comisie, și anume Florin Titirișcă, Bogdan Cocu, Mihăiță Mohora și Dan Popescu. Din partea PSD, nimeni nu a făcut nici o propunere. Prin urmare, Adrian Florescu a continuat, propunându-i pe Gigi Nădrag, Lefterie Comănescu și Mihaela Burghiu.

Ca urmare, în urma numărării voturilor, toți consilierii propuși au întrunit un număr de 17 voturi “pentru” din 32 prezenți. Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, a explicat votul “împotrivă”, făcând referire, printre multe altele, la neclaritatea proiectului,despre care consideră că încalcă “normele de tehnică legislativă, deoarece mandatul acestei comisii este unul general, vag, fără a fi concret, fără a fi stabilite sau enumerate activitățile, care vor face obiectul verificării, unica activitate menționată fiind cea a achizițiilor publice”, fără a fi clară o tematică de control și cauzele inițierii acestui proiect de hotărâre, insistând asupra unei greșeli din referatul de aprobare, unde “se face referire la consiliului local și la primar, pe când noi aici suntem la Consiliul Județean (…). Probabil că s-a luat cu copy-paste de la vreo primărie”.

Vicepreședintele Adrian Florescu a preferat să nu dezbată motivele lui Adrian Gâdea: “În primul rând, vreau să vă spun că acest proiect a primit aviz de legalitate (…). N-am să creez o dezbatere pe ceea ce a spus domnul președinte Gâdea pentru că ar însemna să iau fiecare exprimare și probabil că am mai discuta vreo oră de acum încolo. Eu vreau să fac două propuneri”. Așadar, acesta a propus ca, în prima ședință a noii comisii, membrii acesteia să își aleagă un președinte cu votul majorității absolute din totalul membrilor, iar secretarul să fie desemnat, prin dispoziție, de către președintele Consiliului Județean Teleorman în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii. De asemenea, perioada de desfășurare a activității comisiei va fi 1 august 2021- 31 ianuarie 2022.

Mai mult, în cadrul unei conferințe de presă ulterioare ședinței, Adrian Gâdea a insistat pe neclaritatea și neînțelegerea scopului atât a ședinței extraordinare pentru că înființarea acestei comisii nu reprezenta o “urgență”, neînțelegând ce urmăresc colegii de la PNL, deoarece “sunt deranjați de faptul că lucrurile funcționează la Consiliul Județean, că am început să finalizăm proceduri de licitație. Vine o comisie să analizeze activitatea vicepreședinților, care fac parte din același partid? Mi-e greu să înțeleg”.

Adrian Florescu a oferit, într-un final, motivul constituirii comisiei: “Sigur că această comisie nu are alt obiectiv decât de a îmbunătăți activitatea Consiliului Județean (…). Au vrut colegii să lucreze pe perioada vacanței – este absolut voluntariat (…). Trebuie avută în vedere o documentare serioasă asupra activității la nivelul consiliului, la nivelul consilierilor județeni, după care aceștia vin, la finalul acestei perioade de 6 luni, cu un raport, care se va citi în plen (…)”. Cât despre subiectivismul unei comisii, ai cărei membri sunt doar de la PNL, tot sursa citată explică: “În aceste condiții, poate fi oricum o suspiciune de subiectivism, chiar dacă comisia era formată din ambele partide, dar, dacă colegii de la PSD nu au vrut să facă parte din această comisie, nu e vina noastră”.

Prin urmare, Adrian Gâdea a lămurit motivul inexistenței unui membru PSD: “Pentru că este o comisie care excede cadrul legal. Sunt atribuții care se suprapun, deoarece sunt atribuții ale autorității deliberative care vin peste atribuțiile autorității executive. Am menționat și motivele în timpul ședinței. Este simplu”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.