Eveniment

Colocviu “Marin Preda – Omul și Opera, la Centenar”

Marți, 11 octombrie 2022, la Alexandria, Consiliul Județean Teleorman și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și în colaborare cu Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, organizează Colocviul „Marin Preda – Omul și Opera, la Centenar”.

În cadrul colocviului vor prezenta comunicări: Aurel Maria Baros, prozator și traducător, secretar general de redacție al Revistei „Luceafărul de dimineață”, președintele Filialei București – Proză a Uniunii Scriitorilor și membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România; Horia Gârbea, poet, prozator și dramaturg, președintele Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor, director de imagine și membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România; conf.univ.dr. Otilia Sîrbu, critic literar și eseist, secretar științific al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române; prof.univ.dr. Lucian Chișu, critic și istoric literar, coordonator editorial al Revistei „Caiete critice”, editată de Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române; Marin Iancu, critic și istoric literar; dr. Oana Soare, istoric literar, cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române; Ana Dobre, critic literar şi eseist: Nicoleta Milea, poetă şi critic literar; Nicolae Scurtu, istoric literar, de asemenea, scurte intervenții având: Mariana Sipoș, prozatoare, istoric literar și traducătoare; Mihaela Albu, poetă, istoric și critic literar; Titi Damian, prozator, istoric și critic literar; Nicolae Marinescu, publicist și editor. Moderatorul colocviului va fi Ștefan Mitroi, prozator, poet, dramaturg și publicist.

Va urma prezentarea unor volume dedicate lui Marin Preda, publicate recent de: Ștefan Mitroi – Adu-ți aminte să nu uiți, roman (Editura RAO, 2022); Florea Burtan – Răni călătoare, povestiri (Editura Neuma, 2021); Ana Dobre – Un secol cu Marin Preda, studiu critic (Editura Rotipo, 2022); Marin Iancu – Marin Preda par lui même, reflecții și cugetări (Editura Bibliotheca, 2022); Stan V. Cristea – Marin Preda. Biobibliografie (Editura Aius, 2022) și Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929-1948), ediția a treia (Editura Aius, 2022); Marin Preda – Omul și Opera, la Centenar, volum jubiliar îngrijit Stan V. Cristea (Editura Aius, 2022).

Consiliul Județean Teleorman și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman vor decerna Premiile „Marin Preda”, unor scriitori din Teleorman, care s-au remarcat prin continuarea, într-un fel, a tradiției instituite de Marin Preda, și anume: Ștefan Mitroi – Premiul „Marin Preda” pentru Roman; Florea Burtan – Premiul „Marin Preda” pentru Proză scurtă; Ana Dobre – Premiul „Marin Preda” pentru Eseu critic; Stan V. Cristea – Premiul „Marin Preda” pentru Cercetarea biografiei și operei scriitorului. Juriul pentru acordarea Premiilor „Marin Preda” a fost alcătuit din următorii scriitori de prestigiu: Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg și eseist (președinte), Aurel Maria Baros, prozator, eseist și traducător, și Horia Gârbea, poet, prozator, dramaturg, eseist și traducător (membri).

Cu același prilej, Biblioteca Județeană „Marin Preda” va organiza Expoziţia foto-documentară și de carte, Marin Preda, mereu actual.

La Colocviului „Marin Preda – Omul și Opera, la Centenar” vor participa și cei doi fii ai scriitorului, Nicolae Preda și Alexandru Preda, precum și alți scriitori din județul Teleorman și din țară.

Lucrările Colocviului se vor desfășura în Sala de ședințe a Consiliului Județean Teleorman, în ziua de 11 octombrie 2022, începând cu ora 11.00.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.