Eveniment

Cod portocaliu / Caniculă în Teleorman în următoarele zile

Pe parcursul zilelor de joi, vineri și sâmbătă, județul Teleorman este sub avertizare de cod portocaliu de caniculă, fenomenele vizate fiind disconfort termic deosebit de accentuat și val de căldură persistent. Indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 și 40 de grade.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman transmit că județele afectate sunt Teleorman, Mehedinți, Dolj, Olt, Giurgiu, Ilfov, Municipiul București și sudul județului Caraș – Severin. În zilele următoare, de 1 și 2 august, valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

ISU Teleorman reocomandă evitarea zonelor aglomerate, expunerea la soare sau efortul fizic intens între orele 11:00 – 18:00, purtarea hainelor lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare, consumul a 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe și evitarea băuturilor ce conțin cafeină sau zahăr în cantitate mare.

Cât despre alimentație, ISU Teleorman recomandă mese echilibrate și variate, insistând pe produsele cu valoare calorică mică și evitarea alimentelor cu conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală. Mai mult, deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau, după caz, seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat.

Având în vedere nenumăratele incendii din ultima perioadă, ISU Teleorman recomandă respectarea normele de prevenire și stingere a incendiilor, fiind interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată. Mai mult, țigările nestinse corespunzător nu trebuie aruncate în apropierea vegetației uscate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.