Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt puternic, valabil pentru acest sfârșit de săptămână, fiind vizate toate județele țării. Acesta intră în vigoare începând cu ziua de sâmbătă, 11 martie, ora 08:00 și se încheie duminică, 12 martie, ora 15:00.
În sudul țării, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50-65 km/h și izolat 70 km/h. La nivel termic vor exista diferențe majore între zi și noapte. Până pe data de 13 martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această dată, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de sud și de sud-est a țării.
De sâmbătă până duminică, la ora 15.00, vremea se va menține deosebit de caldă, maxima urmând a fi de 16-17 grade, dar vântul va avea intensificări temporare cu rafale în general de 50-55 km/h. Sâmbătă, mai ales în a doua parte a zilei, vor fi înnorări și probabilitate de ploaie ridicată. În noaptea de sâmbătă spre duminică, cerul va fi variabil, iar minima în scădere față de intervalul anterior, va fi de 1-3 grade. Duminică, vremea se va răci, iar valorile termice se vor apropia de normele perioadei, maxima va fi de 11-12 grade. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab și moderat.
În săptămâna 13-20 martie, temperaturile vor scădea și se vor apropia de normalul acestei perioade la nivelul întregii țări.