Eveniment

Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până mâine, ora 10.00.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

De asemenea, în intervalul 25 iunie, ora 11 – 26 iunie, ora 04, este valabil un Cod portocaliu, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică accentuată și averse torențiale.

Pe parcursul zilei la munte, în centrul și sud-estul țării, iar seara și noaptea mai ales în sud-est, local vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.