Eveniment

CNSAS susţine că Andrei Tănase nu a fost colaborator al Securităţii, deşi a semnat mai multe Note informative

Andrei TanaseIoan DUMITRESCU

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, conferenţiar universitar doctor Dragoş Petrescu, a eliberat o adeverinţă prin care lui Andrei Tănase nu i se poate atribui calitatea de lucrător colaborator al securităţii, în sensul legii.

Andrei Tănase, deţinător al titlului de luptător pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989, este titularul dosarului fond reţea nr. R 406 (cotă CNSAS). Se precizează că Andrei Tănase, forjor la întreprinderea de rulmenţi din Alexandria, a fost recrutat „în vederea prevenirii, descoperirii şi lichidării acţiunilor sau intenţiilor unor persoane pretabile la comiterea de infracţiuni sau orice faptă de natură să afecteze securitatea statului în domeniu economic”.

La data de 25.11.1987, Andrei Tănase a semnat un angajament, atribuindu-se numele conspirativ de „Voiculescu”. Andrei Tănase a dat mai multe informaţii către securitate; „Vă informez că inginerul G.I.N. tehnolog la forjă, are atitudine necorespunzătoare faţă de muncitori, motiv pentru care aceştia fac discuţii pe seama lui”, se arată într-o notă informativă a lui Andrei Tănase, alias „Voiculescu”. Într-o altă notă informativă „Voiculescu” mai scria: „Referitor la numitul Ş.C.vă informez că a fost numit de peste un an şef la secţia forjă. S-a constatat că datorită atitudinii lui neprincipiale pe care o are faţă de muncitori, cu care vorbeşte urât, îi jigneşte şi le aduce injurii, acesta nu se ridică la nivelul de încredere acordată, majoritatea muncitorilor având o impresie urâtă despre acesta, şi au şi secretarul de partid B.N. şi preşedintele de sindicat N.I.”. Într-o altă notă informativă, Andrei Tănase, zis Voiculescu, mai scria: „Vă informez că în ultimele luni inginerul Ş.C, şef secţie forjă, a întocmit mai multe referate fictive, din care rezultă că mai mulţi muncitori au executat lucrări de sortare, ceea ce în realitate nu s-a executat”.

Cu toate acestea, CNSAS a eliberat o adeverinţă prin care se spune: „Elementele mai sus prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit.a şi b din Orgonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, astfel, domnul Andrei Tănase, fiul lui Petre şi Dumitra, născut la data de 29.03.1956 în Alexandria, judeţul Teleorman, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al securităţii, în sensul legii”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.