Cel mai important moment festiv pentru sportul teleormănean la final de an este Gala sportului, acţiune organizată de Direcţia judeţeană pentru sport şi tineret Teleorman joi, 17 decembrie, de la ora 16.00 (în incinta restaurantului Onix din Alexandria). Cu acest prilej, publicul teleormănean va avea ocazia să îi cunoască pe cei mai buni sportivi din judeţ în anul sportiv 2015, să cunoască echipele care au făcut performanţe şi care a fost clubul cu cele mai spectaculoase rezultate.
Referindu-ne la clasamentul sportivilor, individual, remarcăm faptul că (şi) în acest an titlul de «sportivul anului» revine alexăndrencei Florina Chiar, practicantă de fotbal-tenis, sportivă legitimată la clubul Viitorul 003 Alexandria. Medaliată cu cinci medalii de aur la Campionatul European, senioare, unde a concurat pentru reprezentativa României, gazda competiţiei, sportiva pregătită de antrenorul Ionuţ Dina se remarcăm în acest an cu a treia distincţie de cel mai bun sportiv al anului, ea intrând astfel în rândul select al sportivilor care au cel puţin trei asemenea titluri în palmares. Magdalena Dudeanu (ex-Ristea), Andreea Ogrăzeanu sau Florina Chiar sunt deja repere pentru sportul alexăndrean/teleormănean, iar în spatele clasării lor pe primul loc, cel puţin de trei ori în palmares, fiecare din aceste sportive de excepţie are foarte multe ore de antrenamente, de pregătire, completate de calităţi deosebite, care le-au permis să obţine astfel de performanţe.
* Distincţia de «sportivul anului» a fost obţinută de Florina Chiar (sportivă legitimată la CS Viitorul 003 Alexandria – antrenor Ionuţ Dina) în anii 2012, 2014 şi 2015.