Ioan DUMITRESCU
Joi, 2 aprilie, 45 de crescători de oi şi capre din Teleorman au protestat în Piaţa Victoriei; la protest a participat din partea sindicatului Asociaţiei crescătorilor de ovine şi caprine din Teleorman, Gheorghe Popa, dar şi preşedintele Asociaţiei, Ruxandra Joiţoiu. S-a protestat pentru subvenţiile prea mici, de doar 28 de lei pe cap de oaie sau capră.
Cei 45 de ciobani care au mers la Bucureşti să protesteze în Piaţa Victoriei au plecat din comunele Călineşti, Sfinţeşti, Izvoarele, Zimnicea, Dobroteşti, Balaci, Tecuci, Măgura, Necşeşti, Furculeşti, Peretu şi Măldăieini.
Strigătele protestatarilor de sub ferestrele palatului Victoria l-au deranjat atât de tare pe premierul Victor Ponta, încât acesta l-a întrebat pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, de ce crescătorii de oi şi capre nu protestează în faţa ministerului; Daniel Constantin a replicat imediat, spunând că cei din piaţă protestează nu doar pentru subvenţia prea mică, ci au şi alte revendicări.