Social

CINEVA a transformat locurile de joacă în toalete

parc 2Deşi prin oraşfrecvent vezi patrule de poliţişti comunitari şi, ulterior, în al lor raport este menţionat că s-au luat o serie de măsuri pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, că se are în vedere menţinerea unui mediul curat prin avertizarea şi chiar amendarea celor care fac dezastru şi distrug bunul şi spaţiul public, în realitate amenzile vizează şi vânează proprietarii de câini ale căror patrupede calcă iarba, mamele ai căror copii rup vreo floare din ronduri sau bătrânele care vând în piaţă, pe basma, nu la masă. O amplă acţiune de verificare a tuturor locurilor de joacă şi pentru sport în aer liber, se pare că nu face nimeni, cel puţin de vreo două săptămâni sigur nu s-a întâmplat nimic, intervenindu-se acolo unde ar fi cazul, cu lucrări de reparaţii şi înlocuire a dotărilor urbane sau cel puţin pentru curăţarea sau spălarea acestor spaţii, unele murdare de… dejecţii, nu animale, cum am fi tentaţi să credem, ci umane. E drept că omul, cetăţean european de altfel şi probabil cu drept de vot, dacă nu în prezent sigur în viitor, nu poate fi numit om, dar cine să-i ridice această calitate?

Din nefericire, aceasta este realitatea întâlnită în parcul de lângă Şcoala Gimnazială nr. 5, în spaţiul de joacă destinat copiilor, în unul din toboganele de acolo.

Părinţii sunt indignaţi şi reclamă faptul că nu îşi mai pot lăsa copiii să se joace, pe de o parte din cauza aparatelor care s-au deteriorat pentru că sunt utilizate de persoane cărora acestea nu li se adresează, depăşind în primul rând greutatea admisă de aceste echipamente, iar în al doilea rând din cauza celor care şi-au făcut nevoile în tobogane.

O altă alexăndreancă se plânge de faptul că pe lângă faptul că toboganele sunt folosite pe post de toaletă şi scările de bloc au cam aceeaşi destinaţie. “Zilnic, copiii noştri sunt nevoiţi să suporte fecalele şi resturile menajere ale oamenilor fără un dram de bun simţ, care şi-au făcut un obicei, din a folosi toboganele, pe post de toalete“, spune o mămică aflată în parc şi care îşi ţine copilul departe de spaţiul în care ar fi trebuit să se joace, de teama unei îmbolnăviri. (C.P.)

parc 2

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.