Politic

Cine sabotează PNL Teleorman din interior?

IMG_5423Aşa cum se ştie, în ziua aflării rezultatelor catastrofale obţinute de elevii teleormăneni la examenul de Bacalaureat, părinţi, copii şi profesori au protestat în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean, cerând demisia inspectorului şcolar general, Valeria Gherghe. Acestora li s-au alăturat câţiva lideri şi membri ai PNL Teleorman, care, susţineau ei, au venit la faţa locului la solicitarea părinţilor nemulţumiţi de eşecul copiilor lor. Deci, adevărat sau nu, acţiunea, cel puţin la nivel de imagine, părea una spontană.

Doar că, a doua zi, departamentul de comunicare al PNL Teleorman a trimis către toate instituţiile de presă din judeţ un comunicat de presă în care, în mare parte, sunt reiterate solicitările protestatarilor, referitoare la demisia Valeriei Gherghe, insistându-se pe situaţia degradantă în care a ajuns învăţământul în Teleorman. Numai că apare şi un element surpriză care vine ori din prostie, ori din necunoaşterea limbii române, ori din încercarea cuiva din interiorul partidului de a arunca ideea mitingului respectiv în curtea liberalilor; aflăm, astfel, din comunicatul de presă: “Aşa cum am arătat şi la mitingul de protest spontan organizat pe 7 iulie după afişarea rezultatelor la Bacalaureat, inspectorul general a pierdut examenul de capacitate managerială”. E clar pentru oricine, considerăm, că noţiunea de spontan exclude din start o posibilă alăturare cu aceea de organizat, şi atunci, se poate presupune foarte uşor că a fost vorba de o “mână criminală” care a vrut să răstoarne exact ceea ce susţinea Eugen Pîrvulescu, respectiv că mitingul nu a fost organizat… (A. Neagu)

4 Comments

  1. Gura păcătosului adevăr grăiește!

  2. avand in vedere ca „purtatoarea de cuvant” a partidului este o buticareasa la ce sa ne asteptam
    doamna are creierul distrus de la decolorarea parului, nu este atenta la detalii

  3. probabil sunteti voi niste oameni de toata jena, invidiosi si razbunatori. nu v-a mai dat bani? bine va face!

  4. Probabil comunicatul a fost scris de insusi Parvulescu, un mare cunoscator al buchiilor si gramaticii limbii romane moderne.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.