După scrutinul electoral de duminică, în care românii au decis cine vor fi senatorii și deputații pentru următorii patru ani, urmează etapa distribuirii mandatelor de parlamentari, care se va face în două etape. Inițial, repartizarea mandatelor se va face la nivel de circumscripție, după care, voturile neutilizate în urma împărțirii vor intra la “grămada” națională, de unde vor fi redistribuite către partide în concordanță cu procentul obținut în prima fază.
Deocamdată, potrivit unor simulări de primă etapă, în județul Teleorman mandatele vor fi împărțite între PSD și AUR. Astfel, PSD ar putea avea doi senatori și doi deputați, în timp ce AUR ar obține trei deputați.
Dacă nu se retrage nimeni de pe liste, viitorii parlamentari de Teleorman ar fi: Claudiu-Daniel Catană (PSD) și Ionuț-Ciprian Ciuperceanu (PSD) – la Senat; George-Mădălin Borș (PSD), Vlad-Florentin Drinceanu (PSD), Gabriel-Florinel Florea (AUR), Dumitru Tilea (AUR) și Nelu-Valentin Badea (AUR) la Camera Deputaților.
Rămâne de văzut cum și dacă se vor schimba lucrurile după redistribuire.