Politic

Cine am fost şi ce am ajuns! – Zorinel Niculcea sau de ce nu e un prefect niciodată suficient de bogat

Carmen Dumitrescu

Sunt personaje politice care admit că prezenţa lor în culisele puterii are o puternică legătură cu interesul bunăstării personale. Altele încearcă să mascheze interesul principal şi declară cu aplomb, ori de câte ori au ocazia, că intrarea lor în politică nu se leagă decât de interesul bunăstării generale şi, evident, politicienii din această a doua categorie sunt puţin mai apreciaţi de către opinia publică, aflată într-o perpetuă căutare a speranţei. Dar, la urma urmei, ambele categorii de politicieni au loc în peisajul politic autohton şi nu e nicio dovadă mai importantă în acest sens decât faptul că numele lui Zorinel Niculcea a ajuns să fie unul rezonant la nivelul judeţului Teleorman. Prefect al judeţului în două rânduri, Zorinel Niculcea este tipul de politician lipsit în totalitate de verb şi de carismă. În plus, este un politician bogat, genul de om căruia nu i se pare nimic greşit în faptul că mandatele îţi asigură bunăstare, astfel că nu simte niciodată nevoia de a mima interesul personal în politică.

Profesional, Niculcea a făcut ceva eforturi ca să ajungă în poziţiile pe care le-a ocupat, având competenţe semnificative în domeniul său de referinţă: ingineria. Însă, ca om numit politic, Zorinel e o catastrofă şi gafele de comunicare comise de-a lungul timpului au demonstrat că personajul n-are niciun fel de chemare către administraţie şi politică. Lucru pe care, evident, Niculcea nu-l acceptă şi continuă să creadă în ascensiunea sa publică, chiar dacă realmente, accidentul care l-a propulsat în politică este o problemă fundamentală pentru administraţia publică locală din Teleorman. Cei care au lucrat cu el ştiu că Niculcea are o profundă repulsie faţă de mass-media şi, în plus, este extrem de speriat de camerele de luat vederi şi de declaraţiile publice. Pe bună dreptate, în condiţiile în care la capitolul exprimare, omul are mari dificultăţi. Tot cei care au lucrat cu el ştiu că Niculcea este uşor de manipulat şi că, de regulă, pasează responsabilităţile altora, pentru că nu ştie prea bine cum să acţioneze corect, astfel încât să nu supere pe nimeni.

Născut în Teleorman, în comuna Putineiu, Niculcea a trăit cea mai mare parte a vieţii lui în Roşiorii de Vede. După finalizarea cursurilor liceale, acesta s-a înscris la Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică, pe care a absolvit-o în anul 1985 cu rezultate bune, fiind repartizat ca inginer stagiar la fosta IPTE unde a lucrat vreme de cinci ani. Ulterior, s-a înscris şi a absolvit cursurile Academiei de Studii Economice Bucureşti. O altă etapă din evoluţia sa profesională a fost ocuparea postului de director economic al SC Urbis din Roşiorii de Vede şi apoi ocuparea funcţiei de şef serviciu în carul fostului IAS din Roşiorii de Vede, unde a ajuns, în cele din urmă şi director general. Ocuparea funcţiei de prefect al judeţului Teleorman i-a adus, însă, beneficii şi mai mari, astfel că în acest moment, Zorinel Niculcea este unul dintre oamenii bogaţi ai judeţului şi nu neagă acest lucru. Totuşi, în vremea în care ocupa postul de prefect al judeţului, acesta conducea maşina Prefecturii şi făcea naveta pe banii contribuabilor, lucru despre care s-a scris în presă la momentul respectiv. Dar cu toţii ştim că banii se fac în mod cumpătat, aşa că zgârcenia în cazul oamenilor cu bani nu trebuie să ne mire prea mult. De când nu mai este prefect, despre Zorinel Niculcea nu se mai ştiu multe lucruri. Totuşi, are grijă să se afişeze în continuare în cercurile selecte ale judeţului şi nu scapă niciun prilej să arate că încă mai există. Şi probabil va continua să existe, pentru că interesele sale nu s-au oprit în acest punct, mai ales că nevoia acumulării e progresivă şi, de regulă, nu scade niciodată în intensitate. Şi, din fericire pentru el, circumstanţele favorabile apar mereu în calea celor care cred în obiectivele lor.

2 Comments

  1. Popescu Valutistul

    ZORRO este un looser prin definitie!!!!Plin de complexe si rautate, din timpuril in care il trimitea ing.Cosma de la Antreprenorul sa cumpere tzigari si ziare, are o rautate nativa in el…Se remarca de-a lungul timpului prin a fi sluga perfecta a lui Marush-Almajanu, alaturi de Iliescu si Plopeanu fiind cele mai sinistre si mincinoase personaje din PNL-Rosiori!!!!Gura mare, calitati nule, beneficiand de munca si eforturile altora!!!!Sa ne mai lase constipatul asta!!!!

  2. Niculcea Zorinel, vesnicul salariat de partid, niciodata nu a avut saracu un serviciu pe munca si onestitate, mai trebuie sa linga pragul si sa cotizeze la tovarashul Marin Almajanu, pentru un nou job!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.