Cine am fost şi ce am ajuns! – Adrian Florescu, de la dansuri de societate la mişcarea populară

Carmen Dumitrescu

Unii oameni ajung în politică, pentru că asta au visat să facă dintotdeauna, iar alţii îşi construiesc parcursul politic în baza unor alte intenţii şi, întâmplător, ajung să se afirme politic, descoperind acolo că puterea le place şi că nu e niciun sentiment la fel de intens precum acela generat de aplauzele câtorva mii de oameni. Adrian Florescu face parte din categoria celor care nu şi-au gândit, încă de la început, viitorul în termenii specifici mediului politic. Pentru că puţini ştiu că fostul deputat şi actualul lider al Partidului Mişcarea Populară a fost, la începuturi… instructor de dansuri sportive şi de societate. Oricât de greu ar fi de crezut acum, în anii tinereţii sale, Florescu a avut reale aptitudini sportive. Astfel, el a practicat atletismul de performanţă în cadrul Clubului Dinamo Bucureşti, o accidentare fiind cea care a pus capăt carierei sportive a viitorului fost deputat, motiv pentru care a fost nevoit să se transfere la un liceu din Alexandria. La momentul acela, singurul liceu din Alexandria unde mai erau locuri disponibile la transfer era Liceul Agricol, pe care l-a terminat în 1988. Florescu n-a avut o aplecare intensă către studiu, fiind mai curând genul de persoană întreprinzătoare, cu nas pentru afaceri.

Ca atare, după ce a terminat armata, s-a întors la Alexandria, unde a intrat în afaceri, începând cu o firmă de confecţii. Şi, pentru că imediat după Revoluţie, exista un real apetit pentru concursurile de Miss, Florescu s-a implicat în organizarea unor astfel de spectacole, utilizând în acest sens resursele firmei sale de confecţii, ocupându-se de costumaţia fetelor şi de felul în care acestea se prezentau pe scenă. Tot în anii primei sale tinereţi, Florescu era instructor de dansuri de societate şi sportive, pasiune pe care n-a uitat-o niciodată, ba chiar declară, pe la colţuri, că şi acum, când găseşte prilejul prielnic, profită de muzică pentru a-i impresiona pe cei din jur. Pe vremea când iniţia tineri pe drumul dansului, Florescu a organizat şi un spectacol de dans la care a fost prezent Mihai Petre, împreună cu soţia sa, chiar dacă atunci ei nu erau atât de cunoscuţi şi mediatizaţi ca acum.

Mai târziu, a părăsit firma de confecţii, lăsând-o în grija partenerului său de afaceri şi a ocupat funcţia de preşedinte al Fundaţiei pentru Tineret Teleorman. De acolo, Florescu a prins apetitul pentru politică, astfel că, graţie unor circumstanţe favorabile şi fiind deja membru de partid, în anul 1997 a devenit consilierul parlamentar al lui Adriean Videanu, poziţie pe care a ocupat-o până în 2004. În anii următori, el a ocupat, pe rând, poziţiile publice de consilier municipal şi de consilier judeţean, după care s-a reorientat către afaceri, aşa cum îi stă bine oricărui politician care a înţeles cum funcţionează sistemul. Tot atunci a urmat cursurile unei facultăţi de contabilitate şi informatică de gestiune, susţinându-şi lucrarea de licenţă la Universitatea de Vest din Timişoara. Aşa că a pus bazele unei firme de consultanţă economică, pe care o are în posesie şi acum, chiar dacă nu talentul de afacerist i-a garantat popularitatea de-a lungul timpului. În anul 2008 a devenit deputat, mandat pe care l-a finalizat, la termen, în 2012, când şi-a mai încercat o dată norocul, dar fără succesul sperat. În 2009 a ocupat şi funcţia de preşedinte al PDL Teleorman, dar conflictele frecvente cu Niţulescu şi luptele interne din PDL Teleorman care au măcinat formaţiunea politică în ultimii ani l-au determinat să părăsească acel mediu. Şi s-a îndreptat către un proiect nou, tot de Dreapta, cunoscut ca Partidul Mişcarea Populară, al cărui coordonator la nivel judeţean este. Până acum, succesul n-a fost unul răsunător, dar având în vedere că începuturile sunt întotdeauna grele, Florescu mai poate încă spera la şansa reafirmării sale în plan politic, după eşecul din 2012.

Diplomat şi mai elegant în exprimare decât majoritatea politicienilor teleormăneni, Florescu trebuie să mai înveţe lecţia ambiţiei şi consecvenţei pentru a-şi atinge obiectivele politice, unde regulile câştigului sunt simetrice celor specifice dansurilor de societate. Şi astfel el va putea arăta lumii întregi că politica se poate face în paşi de dans… de societate.