Eveniment

Cinci copii intoxicați cu monoxid de carbon și cinci adulți decedați în urma incendiilor, de la începutul anului până în prezent

Având în vedere numărul mare de incendii înregistrate de la începutul acestui an până în prezent, în special în mediul rural, în urma cărora cinci copii s-au intoxicat cu monoxid de carbon și 5 persoane adulte, bătrâni ori cetățeni cu diverse afecțiuni medicale, și-au pierdut viața, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman a demarat o amplă campanie de informare preventivă la nivelul tuturor localităților din județul nostru, în perioada 11 – 20 februarie 2022.

Activitățile, care vor viza în special persoanele vulnerabile, reprezentate de bătrânii ce locuiesc singuri, persoanele cu dizabilități, familiile cu mulți copii și cetățenii cu o situație materială precară, vor fi derulate de pompierii militari teleormăneni, voluntarii ISU Teleorman, reprezentanții autorităților locale și personalul unităților de cult din fiecare unitate administrativ teritorială.

Concomitent cu distribuirea materialelor de informare preventivă, împreună cu reprezentanții autorităților locale se vor desfășura și controale de prevenire la nivelul gospodăriilor cetățenești, cu scopul de a-i învăța pe oameni și a-i determina să conștientizeze riscul la care se expun în situația nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor. Concret, pompierii vor verifica dacă mijloacele de încălzire sunt exploatate corespunzător, dacă jarul este depozitat în gropi special amenajate, dacă instalațiile electrice sunt verificate și utilizate conform normelor menționate de producător, dacă materialele ușor combustibile sunt amplasate la o distanță de siguranță față de locuințe/anexe și surse de foc, precum și alte măsuri ce pot preveni izbucnirea unui incendiu.

„Vom exploata la maximum evenimentele ce se vor desfășura la nivelul fiecărei localități, și anume vom fi prezenți în târguri, la magazinele alimentare, la dispensarele medicale, la slujbele religioase, la operatorii economici din domeniul agricol, în cadrul unităților de învățământ și la toate obiectivele de interes pentru cetățeni, astfel încât mesajul nostru să ajungă la fiecare locuitor.

Cu ajutorul autorităților locale, ne dorim să sprijinim familiile defavorizate, în special persoanele în vârstă care locuiesc singure, pentru a le asigura întreținerea corespunzătoare a sobelor și coșurilor de fum, a instalațiilor electrice, precum și pentru montarea unor detectoare de fum în locuințe”, transmite ISU Teleorman .

Prima zi de campanie pe teren, prima persoană salvată!

Astăzi, 12 februarie, în satul Vânători, comuna Lisa, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Piatra, în timp ce efectuau o activitate de informare preventivă pe ulițele satului, au găsit într-o casă o bătrânică, de 88 de ani, imobilizată la pat, iar camera în care locuia era inundată cu fum, după ce un vecin îi făcuse focul la sobă. Pompierii militari au luat imediat măsuri de evacuare a fumului și au sunat primarul localității Lisa care a trimis două persoane pentru a repara defecțiunile la sobă și pentru a curăța coșul de fum.

În prima zi a campaniei de informare din mediul rural, activitățile s-au derulat în localitățile Beciu, Plopii Slăvitești, Plosca, Vitănești, Brânceni, Țigănești, Lița, Viișoara, Piatra, Fântânele, Măldăeni, Călmățuiu, Crângeni și Blejești, cu satele aparținătoare.

„Adresăm cetățenilor rugămintea de a ne sprijini în demersul nostru, la nivelul fiecărei localități, să anunțe imediat autoritățile locale în cazul în care cunosc persoane care au nevoie de ajutor (bătrâni singuri, familii defavorizate cu mulți copii, persoane cu probleme medicale), ce pot fi sprijinite pentru a trece în siguranță de sezonul rece. Rețineți! Doar împreună, cu solidaritate, implicare și responsabilitate, putem salva viețile semenilor noștri!”, mai spun pompierii teleormăneni.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.