Recent, mai mulți senatori și deputați au înaintat spre dezbatere și aprobarea Parlamentului o propunere legislativă de completare a Legii cazierului judiciar, printre semnatarii proiectului numărându-se și deputatul PNL de Teleorman, Maria Stoian. Modificarea pe care adoptarea propunerii legislative ar aduce-o legii constă în posibilitatea ca și eliberarea, nu doar depunerea cererii de eliberare a certificatului de cazier judiciar, să se poată face în sistem electronic. Printre argumentele inițiatorilor se regăsește și nevoia de accelerare a procesului de debirocratizare, dar și de simplificare a proceselor administrative în România.
“Totodată, accesarea serviciilor publice simplificate va crește gradul de accesibilitate al administrației publice pentru persoanele cu dizabilități fizice. Aceste persoane vor putea interacționa cu instituțiile și autoritățile publice de interes într-un timp mai scurt. În România sunt aproximativ 200.000 de adulți cu handicap fizic, o bună parte dintre aceștia având handicap locomotor pentru care accesarea serviciilor publice poate fi îmbunătățită de simplificarea accesului la acestea. (…)
Prin adoptarea acestui act normativ, care propune ca și eliberarea actului, și nu doar depunerea cererii de eliberare, să fie făcută în mod electronic, relația dintre stat și cetățean va fi simplificată”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
La începutul acestei săptămâni, proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ.