Fermierii teleormăneni au depus, în decembrie 2015, cererile de acord prealabil privind motorina utilizată în agricultură. Potrivit directorului executiv al APIA Teleorman, Eugen Coman, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Teleorman a primit, la finalul anului trecut, în jur de 900 de cereri de acord prealabil pentru finanţarea aferentă schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură în acest an.
Pentru a obţine subvenţia la motorina utilizată în agricultură aferentă fiecărui trimestru, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 01.08.2016 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente trimestrului II al anului 2016.
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru 2016 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015, pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
Ajutorul de stat constă în rambursarea diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21.00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975lei/litru.
Pentru sectorul vegetal, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente: situaţia suprafeţelor şi a structurii culturilor pentru care solicita ajutorul de stat şi/sau producţia de ciuperci estimată, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, al cărei model este prevăzut în anexa nr.8 din ordin; documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin; copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; dovada cont trezorerie; copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare; adeverinţa în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare; adeverinţa în original de la Direcţia pentru agricultură judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.
Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă trimestrului pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin; copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizata de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.10; dovada cont trezorerie; copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.
Pentru sectorul îmbunătățiri funciare, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru irigaţii, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin; copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmita conform modelului prevăzut în anexa nr.11 din ordin; copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar; situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferenta perioadei pentru care se solicita ajutorul de stat; dovada cont trezorerie; copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare. Cererile de plată pot fi depuse de administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite. (C.P.)