Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), derulează, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Michigan (SUA), drept coordonator, Universitatea de Stat South Dakota (SUA) și Universitatea din București, proiectul de cercetare “Institutional Forcings on Agricultural Landscapes in Post-Socialist Europe: Diachronic Hotspot Analysis of CAP Influences on Agricultural Land Use in Romania 2002-2024”, Grant Number: 80NSSC23K0535, finanțat de National Aeronautics and Space Administration (NASA).
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de trei ani (2023 – 2026), iar prima etapă a acestuia include cercetări de teren în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița și Constanța, care sunt realizate de către o echipă de cadre didactice de la universitățile partenere, în perioada 24 iunie – 9 iulie 2023.
Echipei de experți din SUA și România i se alătură un grup de zece studenți din cadrul FSNSA, de la programele de studii de licență (specializările Geografie, Geografia Turismului, Agricultură) și master („Geografie aplicată și evaluarea resurselor turistice”), cu implicare directă în activitățile de cercetare.
“Analizele de teren vizează aspecte legate de modul de utilizare a terenurilor, atât la nivel de județ, cât mai ales la nivelul unor eșantioane selectate la nivel de comună și mari ferme, pentru a evalua modul în care fermierii români accesează și utilizează fondurile europene, impactul acestora din urmă asupra creșterii productivității culturilor agricole și a fermelor de animale, includerea de noi tehnologii în derularea activităților agricole și dezvoltarea spiritului inovativ în domenii de vârf ale producției agricole”, precizează prof. univ. dr. Igor Sîrodoev, directorul de proiect din partea UOC.
În cursul deplasărilor de teren prevăzute, echipa de cercetare va efectua cartări și evaluări asupra modului de utilizare a terenurilor, actualizând unele imagini satelitare eșantionare, va purta discuții cu reprezentanții instituțiilor cheie din domeniu (în special din cadrul direcțiilor agricole județene, agențiilor de dezvoltare regională și consiliilor județene), va aplica chestionare localnicilor și va intervieva fermierii în legătură cu realizările și problemele pe care aceștia le întâmpină în activitatea agricolă, precum și privind impactul fondurilor europene și perspectivele de dezvoltare a afacerilor în agricultură.
Detalii suplimentare despre proiect sunt disponibile la adresa web NASA dedicată programelor de cercetare din domeniul analizei utilizării terenurilor: https://lcluc.umd.edu/projects/institutional-forcings-agricultural-landscapes-post-socialist-europe-diachronic-hotspot.