În perioada 23 – 31.05.2013, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Teleorman a desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, vândute atât direct, cât şi on-line, la această ultimă categorie, cea a magazinelor on-line, în Teleorman nu au fost identificate astfel de magazine.
Au fost controlaţi un număr de 17 operatori economici din municipiile Alexandria, Turnu Măgurele şi Roşiorii de Vede, oraşul Videle şi din mediul rural, din localităţile Islaz şi Tătărăştii de Sus.
În urma acestor controale au fost identificate deficienţe la 15 operatori economici. Potrivit CJPC Teleorman, la 70,58% din operatorii economici controlaţi, se aflau la comercializare jucării – păpuşi porţelan, jucării muzicale, lego, pistoale cu apa, maşinuţe, jocuri construcţii, sparkle stick bubles, jucării pluş, import China şi Turcia care nu aveau imprimate la loc vizibil, lizibil şi durabil pe jucărie sau pe ambalajul acestora denumirea şi adresa producătorului, reprezentantului autorizat şi importatorului sau marca lor înregistrată.
La 47% din operatorii economici controlaţi jucăriile, import China sau Turcia, nu aveau pe ambalaj avertismentele generale şi avertismentele specifice privind precauţii de utilizare traduse în limba română, iar 5,9% din operatorii economici controlaţi nu aveau afişate preţurile, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit la jucăriile expuse la comercializare. Comisarii CJPC Teleorman au descoperit la vânzare jucării cu deficienţe în valoare totală de 11.199 lei, acestea fiind oprite temporar de la comercializare până la remedierea deficienţelor. Pe lângă cele 14 măsuri de oprire temporară de la comercializare dispuse pentru jucăriile depistate cu nereguli, cei 15 operatori economici depistaţi că vindeau jucării care ar fi putut periclita sănătatea copiilor, au primit 17 sancţiuni, dintre care 12 au fost amenzi în valoare de 34.000 lei, iar 5, avertismente. (C.P.)