Politic

Ce riscă primarii migratori la comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale

Discuțiile legate de modul în care românii vor merge la vot în acest încărcat an electoral, dacă se fac și cum se vor face eventuale comasări, sunt din ce în ce mai intense între partide, pe scena media sau între cetățeni.

După ce a apărut un prim consens între reprezentanții celor mai relevante partide politice, PSD și PNL, conform căruia s-ar fi pus de acord să discute despre comasarea alegerilor în interiorul coaliției, se pare că încep să se și concretizeze anumite decizii.

Astfel, coaliția PSD – PNL ar fi stabilit ca, în eventualitatea comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale, cele două partide să meargă “în consens”, iar la locale candidații să fie primarii în funcție, cu condiția să reprezinte același partid ca și în mandatul anterior. Dacă respectivul nu mai poate sau nu mai vrea să intre în alegeri, atunci noul candidat va trebui să fie un reprezentant al aceluiași partid care a condus localitatea respectivă până atunci. Mai exact, unde a fost primar PNL, candidatul la noile alegeri trebuie să fie tot PNL.

Speța se complică însă în cazul multor primari care au anunțat că pleacă de la partidul cu care au câștigat alegerile. În cele mai multe cazuri, deciziile acestora au fost mai mult verbale, pentru că, dacă ar fi plecat cu acte în regulă și și-ar fi depus adeziunile la noul partid, ar fi pierdut și mandatul de primar. De exemplu, primarul localității X a câștigat mandatul în 2020 pe listele PNL, iar acum a anunțat că pleacă la alt partid, dar el este în continuare membru PNL. În situația comasării europarlamentarelor cu localele, alegeri ce ar trebui să aibă loc în luna iunie, și ținând cont de recentul acord stabilit în coaliție, dacă primarul respectiv candidează din partea AUR, USR, SOS ș.a.m.d. (conform înțelegerii din coaliție, din partea PSD nu va putea candida) și chiar câștigă alegerile, acesta riscă “să stea pe tușă” până în luna octombrie, pentru că atunci se va putea face schimbul de mandate. În momentul în care un primar își asumă candidatura din partea altui partid, își pierde automat calitatea de membru al partidului cu care a câștigat în 2020 și, consecință directă, îi va fi suspendat vechiul mandat de către Instituția Prefectului. Astfel că, din iunie până în octombrie, va fi câștigător de alegeri, dar primăria respectivă va fi gestionată de altcineva.

Un alt risc în varianta comasării acestor două tipuri de alegeri este ca noul primar să găsească vistieria cam goală. E posibil ca, în cazul schimbării edilului, vechiul primar să dea drumul la cheltuieli, utile sau inutile, în intervalul de câteva luni în care va avea statutul de “primar în funcție, dar pierzător în alegeri”, iar noul primar să nu poată face altceva decât să privească de pe margine până la instalare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.