Social

Ce ajutoare financiare primesc pensionarii în 2023 / În ianuarie, plățile vor întârzia câteva zile

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, punctul de pensie a crescut cu 12,5 % pentru toți pensionarii români, implicit pentru teleormăneni, valoarea punctului de pensie fiind acum de 1.784 lei.

Totodată, autoritățile vor acorda o serie de ajutoare financiare diferențiate în funcție de cuantumul pensiei, pentru persoanele cu venituri de până la 3000 lei.  Astfel, cei cu venituri de până la 1.500 lei, vor primi un suport financiar de 1000 lei, acordat în două tranșe, 500 lei la început de an și 500 în toamnă. Pensionarilor cu venituri cuprinse între 1.501 lei și 2.000 lei li se va acorda suma de 800 lei, tot în două tranșe. De asemenea, cei cu venituri între 2.001 și 3.000 lei vor primi suma de 600 de lei, câte 300 în lunile ianuarie și septembrie.

De asemenea, autoritățile au aprobat și acordarea ajutorului de 1400 lei pentru compensarea prețurilor la energie ce poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023, prin utilizarea unui card de energie. De această măsură beneficiază inclusiv pensionarii cu pensii de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare de până la 2.000 lei.

Acest card de energie nu are o valoare nominală, doar oferă beneficiarului dreptul de a utiliza sumele primite prin mandat poștal. La poștă, este necesar ca pensionarii să se prezinte cu documentele ce atestă consumul de energie pe care dorește să-l achite. Prin acest voucher tipărit, titularului i se conferă sprijin pentru achitarea energiei electrice, energiei termice în sistem centralizat, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, dar și peleți și alte materiale de energie. Printre altele, românii eligibili își pot plăti datoriile curente sau restante către furnizorii de energie.

O altă măsură de sprijin pentru pensionarii cu venituri mici se referă la prelungirea pentru întreg anul 2023 a acordării de vouchere alimentare, în valoare de 250 lei, odată la două luni, pentru cei al căror venit nu depășește suma de 1.700.

În luna ianuarie 2023, pensiile vor fi distribuite cu o mică întârziere. Compania Națională Poșta Română informează că pensiile și drepturile sociale urmează a fi livrate cu un decalaj de câteva zile, fapt datorat perioadei sărbătorilor de iarnă în care, conform prevederilor Codului Muncii, atât salariații Casei Naționale de Pensii Publice, cât și angajații Poștei Române beneficiază de zile libere. Teleormănenii urmează să intre în posesia pensiilor în perioada 6-17 ianuarie 2023.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.