Politic

“Ce a dus la creșterea prețurilor?”/ Declarație politică a deputatului PNL Maria Stoian

În cadrul ședinței Camerei Deputaților din 30 iunie 2021, la finalul primei sesiuni parlamentare, Maria Stoian, deputat PNL de Teleorman, a ridicat problema creșterii prețurilor în România din perspectiva recuperării post-pandemie, când economiile s-au redeschis și cererea de piață a revenit.

Potrivit raportului întocmit pe această temă de către Institutul Național de Statistică, prețurile de consum în luna iunie 2021 au crescut cu 0,3% față de luna mai 2021, pe când rata anuală a inflației în luna iunie 2021 a fost de 3,9%, comparativ cu aceeași lună din anul precedent.

Astfel, deputatul Maria Stoian a declarat în Parlamentul României: “La orice produs ne uităm, preţurile sunt în creştere – case, maşini, combustibil, oţel sau cherestea, porumb, soia sau zahăr. Însă cum s-a ajuns aici? (…) Blocajul Canalului Suez, în luna martie, a întârziat expedierea de bunuri, seceta din America de Sud a afectat producţia de porumb şi zahăr, valul de frig din Texas şi atacul cibernetic au dus la creştere preţurilor combustibilului şi focarul de COVID-19 din India a perturbat lanţurile de aprovizionare.

Toate aceste crize au condus la creşterea preţurilor (…). Vestea bună pentru români a fost dată de Eurostat, care a confirmat faptul că în România sunt cele mai ieftine alimente din Uniunea Europeană. Nivelul preţurilor pentru bunurile de consum şi servicii în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre ale UE”.

Pe 16 martie 2020, Klaus Iohannis, președintele României, a decretat starea de urgență în contextul pandemiei, fiind pentru prima dată din 1990 când România s-a aflat în această situație, fapt ce a dus, în mod implicit, și la afectarea economiei. Deputatul de Teleorman pune accentul pe revenirea economiei după perioada pandemică, timp în care costul materiilor prime necesare pentru a produce bunuri de consum este în creștere.

“Anul trecut, după ce companiile au închis fabrici şi au concediat din angajaţi, din cauza pandemiei, acum nu sunt în măsură să asigure suficiente materii prime. Acestea încearcă să îşi reînnoiască stocurile după recesiunea globală de anul trecut, tensionând lanţurile de aprovizionare. Lipsa containerelor de transport maritim şi blocajele din porturi au agravat lucrurile, crescând costul transportului de produse peste tot pe glob.

Mărfurile nu sunt singurul factor care determină creşterea preţurilor. Costurile logistice şi ale forţei de muncă au crescut, iar un deficit de lucrători în unele industrii ar putea intensifica presiunea asupra companiilor pentru a creşte salariile şi mai mult (…). Nu se ştie cât timp cererea va depăşi oferta, însă lipsuri sunt în toate sectoarele, iar preţurile sunt în creştere”, spune Maria Stoian în ședința menționată.

One Comment

  1. AZI ESTE 23 AUGUST ! sI EA CIND A FACUT DECLARATIA ?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.