Social

Cazuri nou confirmate de COVID-19 în toate municipiile județului / Comuna Salcia are cea mai mare rată de incidență – 2.14

Sâmbătă, rata de incidență cumulată la 14 zile a fost de 0,16 în județul Teleorman, potrivit datelor publicate de către Direcția de Sănătate Publică Teleorman. Se constată astfel o creștere a numărului de cazuri în ultima perioadă, peste 20 de localități având raportate cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care o localitate, și anume Salcia, se află în scenariul galben, cu o rată de incidență cumulată la 14 zile de 2.14, fiind confirmate cinci cazuri.

Și localitatea Brânceni se află în scenariul galben, având o rată de incidență de 1.15. Alte 22 de localități teleormănene se află în scenariul verde, cu o rată de incidență cumulată la 14 zile sub 1.00. Cu toate acestea, în toate municipiile județului au fost înregistrate noi cazuri în ultimele 14 zile: 6 cazuri în Roșiorii de Vede, 4 cazuri în Turnu Măgurele și 7 cazuri în Alexandria.

La nivel național, tot sâmbătă, au fost înregistrate 591 de cazuri nou confirmate de COVID-19, transmite Grupul de Comunicare Strategică prin intermediul celui mai recent raport întocmit pe această temă. Mai mult, numărul total de persoane internate cu COVID-19 era de 1.216 în aceeași zi, dintre care 182 de persoane internate la ATI.

De asemenea, din datele publicate în raport reiese că 3.498 de persoane confirmate cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.293 de persoane se află în izolare instituționalizată. Pe de altă parte, 63.799 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar 73 de persoane sunt în carantină instituționalizată.

În ceea ce privește românii aflați în străinătate, Grupul de Comunicare Strategică transmite că au fost confirmați, ca fiind infectați cu SARS-CoV-2, 23.573 de cetățeni români, dintre care 16.778 de români sunt în Spania, 3.124 în Germania și 2.543 în Italia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.