Economie

Economie

Investiții în infrastructura de sănătate și protecție socială, în planul de acțiuni pentru anul 2021

Planul de acțiuni al județului Teleorman pentru anul 2021, aprobat în ședința Colegiului Prefectural de marți, 27 aprilie, prevede o serie de investiții importante în infrastructura de sănătate și protecție socială, investiții care se vor derula pe parcursul acestui an, între care modernizarea Spitalului Orășenesc Zimnicea și îmbunătățirea eficienței energetice […]

Economie

Șapte focare de pestă porcină africană mai sunt active în județ; 71 de focare stinse de la începutul anului

71 focare de pestă porcină africană, în care fuseseră afectate 593 suine, din care 81 moarte și 512 ucise, în conformitate cu prevederile legale sanitare veterinare, au fost stinse, la nivelul județului, în perioada ianuarie-aprilie, transmit reprezentanții DSVSA Teleorman. Potrivit sursei citate, la nivelul județului mai sunt active șapte focare […]

Economie

Bani pentru primăriile Olteni și Vârtoape, pentru decontarea unor lucrări PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, miercuri, 47.302.963,06 lei, în vederea decontării facturilor pentru 105 obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), transmit reprezentanții ministerului. Potrivit sursei citate, pentru etapa I, a fost plătită suma de 3.182.432,64 lei, […]

Economie

Bani pentru Frăsinet, Izvoarele, Orbeasca și Scurtu Mare, pentru investițiile realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, vineri, 9 aprilie, suma de 88.689.138,95 lei, banii fiind destinați decontării facturilor pentru 206 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), transmit reprezentanții ministerului. Potrivit sursei citate, pentru etapa I, a […]

Economie

Peste 1.000 de locuri de muncă prin rețeaua EURES

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, în această perioadă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.025 de locuri de muncă vacante, în domenii de activitate ca agricultură, sănătate sau servicii. Potrivit datelor oficiale, angajatorii care pun la dispoziție aceste locuri de muncă sunt Spania, care oferă 900 de locuri de muncă […]

Economie

Bani pentru Alexandria, Zimnicea și alte 10 localități din județ, pentru investițiile realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, luni, 194.801.386,35 lei, bani destinați decontării facturilor pentru 430 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), transmit reprezentanții ministerului. Potrivit sursei citate, pentru etapa I, a fost plătită suma de 21.235.456,24 […]

Economie

Parcul auto al județului a ajuns la 108.944 de vehicule, la finalul anului trecut

Parcul auto al județului Teleorman a ajuns la 108.944 de vehicule înmatriculate, la finalul anului trecut, de la 101.480 autovehicule câte erau înamatriculate la începutul aceluiași an, potrivit cifrelor oficiale. Potrivit raportului Instituției Prefectului, în subordinea căreia se află Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în perioada […]

Economie

Amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei pentru șefii instituțiilor publice care nu asigură transparența veniturilor salariale

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman anunță amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei pentru conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice care nu respectă prevederile legale și nu publică, la termenele prevăzute de lege, respectiv datele de 31 martie și 30 septembrie ale fiecărui an, veniturile salariale ale angajaților. Conform legii, […]