Sorin Ovidiu Bălan
Problema Crimeii a fost rezolvată. Rezolvată aşa cum a vrut Rusia. Călcând în picioare toate tratatele internaţionale, la unele dintre ele fiind chiar semnatară, sfidând fără nici un scrupul dreptul internaţional şi comiţând ceva extrem de periculos: modificarea graniţelor stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial.
Toate bazele militare ucrainene din peninsulă au fost luate cu asalt şi începând de ieri, peste tot flutură drapelul rusesc, deşi, dacă vă amintiţi, la începutul conflictului, când din Rusia au trecut graniţa în Ucraina trupe de soldaţi mascaţi şi fără însemne pe uniformă, oficialii ruşi au afirmat sus şi tare că habar nu au cine sunt, că Rusia nu are nici o legătură cu ei. Militari anonimi deci, dar care au arborat steagul Federaţiei Ruse. Poate că n-or fi avut altul la ei. Ca dovadă că totul s-a sfârşit, că graniţa modificată brutal va rămâne aşa, Aleksei Ceali, aflat la conducerea oraşului Sevastopol de aproape o lună, a semnat un decret care pune capăt „funcţionării unităţilor miliţei populare”, formaţiuni paramilitare care au sprijinit din interior invazia, oraşul făcând parte de acum din Rusia şi funcţionând în cadrul sistemului său legal.
Ce va fi mai departe? Se va opri Rusia din expansiunea începută în Ucraina? Desigur că nu. Pe ce ne bazăm când dăm un asemenea răspuns?
Mai întâi pe numeroasele avertismente pe care oficiali din ţările baltice, ameninţate şi ele direct de foamea de teritorii a lui Putin. În al doilea rând pe aprecierile oficialilor din Republica Moldova. Toată lumea a fost de acord că Transnistria este o zonă foarte sensibilă şi că prin ea, următoarea ţintă a Rusiei va fi Basarabia. Nu s-a făcut nimic din partea europenilor. Din păcate, prezicerile sumbre s-au adeverit. În Transnistria a început să se deruleze un scenariu deja cunoscut, bazat pe minciună şi provocare. Serviciul de securitate (KGB) de la Tiraspol a anunţat marţi că a doborât duminică un avion fără pilot care survola regiunea transnistreană şi că ar fi restabilit înregistrările video realizate de aparatul de zbor, ajungând la concluzia că acesta a fost lansat „de pe teritoriul Ucrainei”. Acesta este primul pas al scenariului. Transnistria este atacată. Şi dacă este atacată, ce poate să facă? Să se apere, nu? Aşa că, militarii ruşi staţionaţi în regiune au început să facă manevre. Purtătorul de cuvânt al Comandamentului militar rus de Vest, colonelul Oleg Koşcetkov anunţa vineri că trupe ruse au efectuat manevre în regiunea separatistă moldoveană cu scopul de a antrena militarii ruşi în vederea unui eventual atac inamic. În cadrul scenariului acestor exerciţii. „una dintre principalele sarcini ale trupelor de menţinere a păcii a fost să asigure apărarea civililor în zone de luptă”. Care „zone de luptă”? E cumva vreo luptă în Transnistria şi nu ştim noi?
Am mai văzut cu ochii mei acest scenariu primitiv, atunci când în anii 90 am fost reporter de front în Transnistria. Atunci, sub acelaşi pretext, au fost aduşi ca să apere populaţia rusofonă, cazaci de pe malurile Donului, care au comis atrocităţi de neimaginat. Există însă numeroase dovezi că de fapt cazacii erau de faţadă, iar cei care acţionau cu adevărat în teren erau militari ruşi din defuncta Armată a 14-cea, comandată de defunctul general Lebed, staţionată în Transnistria. Rezultatul acestui conflict a fost, practic, dezlipirea regiunii de la Basarabia. Acum, acelaşi scenariu are cu siguranţă menirea de a o alipi, după modelul Crimeii, la Federaţia Rusă.
Trezit din somn de zgomotul armelor care se aude din ce în ce mai tare, comandantul forţelor NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, şi-a exprimat duminică îngrijorarea cu privire la faptul că Transnistria ar putea deveni următoarea ţintă a preşedintelui Vladimir Putin, după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea. El a declarat că suspectează Moscova că vrea să recurgă la tactica utilizată în Crimeea, şi anume să organizeze manevre militare cu scopul de a pregăti incursiuni transfrontaliere rapide.
Bună dimineaţa, NATO. Deşteptarea!