Economie

Cât de curând, fermierii îşi vor primi avansul în conturi

O primă listă a fermierilor teleormăneni care au depus cereri pentru a primi subvenții pe suprafață a fost trimisă către sediul central al APIA pentru autorizarea la plată a avansului. Potrivit reprezentanţilor APIA Teleorman, cum sunt finalizate controalele administrative, listele sunt trimise mai departe. Zilele acestea, spun reprezentanți ai APIA, fermierii teleormăneni își vor primi avansul din subvenţia pe suprafaţă.

Plăţile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data 30 septembrie. Agenţia a autorizat la plată, reprezentând avansul aferent Campaniei 2016, 128,2 milioane de euro pentru 154.003 fermieri ce au depus la nivel naţional Cererea unică de plată.

La nivelul judeţului, 18.948 de fermieri au depus cereri pentru plata pe suprafaţă în acest an. Reprezentanţii APIA Teleorman au primit eşantioanele de control, inspectorii de specialitate urmând a verifica 482 de fermieri, din care 331 de fermieri sunt selectați la controlul clasic și 51 pentru controlul prin teledetecție. Fermierii care au fost incluşi în eşantionul de control vor primi avansul doar după finalizarea acestor verificări. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.