Printr-un apel la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112, pompierii militari au fost solicitati sa intervina, in aceasta dimineata, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Nanov, informeaza ISU Teleorman.
Sosiți la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD, salvatorii au constatat faptul că focul se manifesta generalizat la o locuință, atât în interiorul acesteia, în trei camere de locuit, cât și la nivelul acoperișului.
Focul a fost localizat rapid în limitele găsite, fiind stins după aproximativ două ore și jumătate de intervenție.
Pompierii au reușit să salveze o locuință (P+1) aflată în imediata apropiere, anexele și mai multe bunurile materiale de uz gospodăresc. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 60.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 1.500.000 de lei.
Din primele cercetări efectuate la locul evenimentului a reieșit faptul că incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza jarului căzut dintr-o sobă.
Se pare că locuința nu era locuită permanent, însă proprietarii obișnuiau să facă focul periodic pentru a fi încălzită.