Social

Carduri de sănătate noi, în locul celor care vor expira/ Anul trecut, peste 2.500 de teleormăneni au declarat cardurile pierdute sau furate

Pentru a putea beneficia de consultații și tratamente medicale sau de rețete compensate, începând cu anul 2015, persoanele asigurate au nevoie de un card de sănătate valabil. Potrivit autorităților sanitare, în acest an, la nivel naţional, vor expira mai mult de jumătate de milion de carduri de sănătate, deținătorii lor nemaiputând beneficia, după expirarea acestora, de servicii medicale în sistemul național de sănătate. Pentru a avea acces, în continuare, la serviciile medicale, cardurile de sănătate ale asiguraţilor trebuie preschimbate.

Datele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate arată că, pe parcursul anului trecut, aproximativ 2.700 de teleormăneni au declarat cardurile de sănătate pierdute sau furate şi au solicitat eliberarea unora noi. Anul acesta, pe lângă cele declarate pierdute sau furate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate  va tipări carduri noi, în locul celor care vor expira.

După expirare, cardurile de sănătate vor fi înlocuite automat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar distribuția acestora va fi făcută prin Poșta Română, urmând să fie predate personal asiguraţilor, în baza actul de identitate și a unei semnături de primire.

Totodată, potrivit reprezentanţilor CNAS, în situaţia în care cardurile nu vor fi livrate în timp util, asiguraţii le vor putea utiliza în continuare pe cele vechi.

Cardul național de sănătate a fost introdus pentru a face mai transparentă și mai eficientă utilizarea fondurilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate și reprezintă un instrument prin care se pot confirma și verifica serviciile primite de asigurați. Acesta conține doar datele de identificare ale asiguratului, dar, la cererea deținătorului, pe acesta se pot inscripționa și date medicale. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.