Social

Cardul de sănătate a devenit funcţional, cititoarele de carduri obligatorii

Raport CAS: peste 95% din carduri de sănătate din Teleorman au fost distribuite, peste 12.000 vor fi predate medicilor de familie, iar 40 au fost refuzate

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă comune a DSP Teleorman şi CAS Teleorman, cele două instituţii deconcentrate şi-au prezentat rapoartele de activitate ale anului trecut, planurile de acţiune şi obiectivele anului în curs, în prezenţa vicepreşedintelui CNAS, Alin Sergiu Costache, secretarului de stat al Ministerului Sănătăţii, Iulian Francisk Chiriac, prefectului judeţului Teleorman, Carmen Daniela Dan şi al preşedintelui CJ Teleorman, Adrian Gâdea.

Un subiect de mare interes, după ce rapoartele celor două instutuţii au fost prezentate, a fost cel legat de implentarea cardului de sănătate. Astfel, după cum preciza preşedintele CAS Teleorman, Nicuşor Tiţă, au mai rămas de distribuit puţin peste 12.000 de carduri de sănătate, care, de săptămâna viitoare, vor fi predate medicilor de familie, aceştia din urmă înmânându-le asiguraţilor la prima vizită la medic. În acest sens, vicepreşedintele CNAS a precizat că Teleormanul conduce într-un top al judeţelor în ceea ce priveşte distribuirea cardurilor de sănătate, peste 95% din asiguraţii teleormăneni intrând în posesia documenteleor.

Acesta a ţinut să sublinieze că documentul a devenit operaţional începând cu 1 februarie 2015 şi va putea fi utilizat de către asiguraţi la medicii de familie, în spitale şi în farmacii, precum şi de către furnizorii de servicii medicale, medicamente sau dispozitive medicale, atrăgând atenţia în acelaşi timp asupra faptului că furnizorii de servicii medicale trebuie să-şi achiziţioneze cititoarele de carduri, deoarece aceştia nu vor mai putea încheia contracte cu casa în lipsa acestor cititoare, cititoarele devenind obligatorii de la 1 februarie şi nu opţionale, ca până acum. În Teleorman, majoritatea furnizorilor de sevicii medicale şi-au achiziţionat cititoare de carduri, ba mai mult, au fost activate şi 15.000 de dosare electronice ale pacienţilor.

Pentru o perioadă de trei luni, respectiv între 1 februarie şi 30 aprilie, cardul de sănătate va putea fi utilizat în paralel cu sistemul actual, urmând ca începând cu 1 mai utilizarea acestui document în sistemul de asigurări sociale de sănătate să devină unicul instrument de validare a serviciilor medicale.

Guvernul a aprobat o hotărâre care modifică normele de aplicare privind cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, respectiv serviciile medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală se acordă în condiţiile actelor normative în vigoare, fără a fi necesar cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.

Persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani după 1.02.2015 sau dobândesc calitatea de asigurat prin plata contribuţiei ulterior acestei date şi, ca urmare, nu li s-a emis încă un card naţional de sănătate, vor face dovada calităţii de asigurat în baza unei adeverinţe de asigurat eliberată de casa de asigurări de sănătate. Această adeverinţă este valabilă până la data la care asiguratul intră în posesia cardului, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii acestuia. În acest sens, Alin Sergiu Costache a spus că în scurt tinp va reîncepe un nou proces de tipărire de carduri de sănătate, în jur de 14600 de documente, pentru persoanele care au dobândit calitatea de asigurat în trimestrul IV 2014.

Persoanele care refuză în mod expres, din varii motive, primirea cardului naţional, vor depune o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens la casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidenţă, însoţită de cardul naţional, în situaţia în care acesta a fost distribuit. În Teleorman 40 de persoane au refuzat documentul. Aceste persoane vor face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, având o valabilitate de trei luni, eliberată la solicitarea asiguratului de către casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.