Social

Caravana de Bine a Crucii Roșii Teleorman / Consultații și investigații medicale GRATUITE pentru locuitorii din comuna Lunca

Societatea Națională de Cruce Roșie filiala Teleorman, cu sprijinul Consiliului Judetean Teleorman, implementează “Caravana de Bine”, un proiect de sănătate care constă în acordarea  de servicii medicale adulților și copiilor aflați în zone defavorizate. Fiecare Caravană va efectua consultații și investigații medicale gratuite, cu medici de specialitate.

În ziua de 16 octombrie 2022,  Caravana de Bine a Crucii Roșii Filiala Teleorman se oprește în județul Teleorman, comuna Lunca, între orele 10.00 și 18.00. O echipă multidisciplinară formată din medici specialiști și asistenți medicali, personal angajat și voluntari ai Crucii Roșii filiala Teleorman va fi alături de locuitorii din Lunca și vor efectua: EKG; consultații: cardiologie, oftalmologie, planificare familială; măsurarea tensiunii arteriale, a glicemiei și a parametrilor greutate, înălțime, IMC; sesiuni de instruire în acordarea primului ajutor – pentru adulți și copii; sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igienă dentară, nutriție și stil de viață sănătos, prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală etc.

În urma examinărilor, se vor elibera scrisori medicale cu rezultatul bilanțului clinic și paraclinic, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.