Persoane fără adăpost sau cu probleme grave de sănătate, cu venituri foarte mici şi familii modeste cu mulţi copii găsesc, de luni până vineri, o masă caldă la Cantina Socială din Alexandria. Vinerea, aceştia ridică şi hrana rece pentru cele două zile de weekend.
În prezent, 364 de alexăndreni merg, zilnic, la Cantina Socială din municipiul reşedinţă de judeţ, situată pe strada Policlinicii, în spatele Grădiniţei nr. 3, pentru a ridica hrana caldă.
Dintre aceştia, 73 sunt persoane singure, 44 de familii sunt compuse din două persoane, iar alte 25 de familii sunt formate din 3 persoane. De asemenea, 26 de familii sunt formate din 4 persoane, 11 familii au câte 5 persoane, 4 familii sunt formate din câte 6 persoane, 2 familii au câte 7 persoane, iar alte 2 familii sunt formate din câte 8 persoane.
Sunt cazuri în care beneficiază de hrana caldă de la cantină străbunici, bunici, copii, nepoţi şi chiar strănepoţi.
Cel mai vârstnic beneficiar are 96 de ani, spune Ion Călin, şeful Cantinei Sociale. Omul nu se poate deplasa, aşa că primeşte mâncarea acasă.
Mulţi dintre beneficiari sunt amărâţi, însă o mare parte din ei oameni în toată firea, numai buni de muncă. Şi muncesc, numărul de ore prevăzut de lege pentru a primi ajutorul social.
Profilul beneficiarului
Cea mai mare parte a beneficiarilor Cantinei Sociale este reprezentantă de asistaţii social din municipiul reşedinţă de judeţ. De altfel, condiţia principală pe care alexăndrenii trebuie să o îndeplinească pentru a beneficia de masa caldă oferită de municipalitate este să aibă venituri mici şi foarte mici, limita fiind venitul minim garantat.
De precizat este faptul că masa caldă primită la cantină nu are legătură numărul orelor de muncă prestate de beneficiari pentru a primi venitul minim garantat.
În unele cazuri punctuale, în situaţii de urgenţă, spre exemplu în situaţia în care le-a luat casa foc sau au fost păgubiţi de alte fenomene meteorologice nefavorabile, alexăndrenii pot beneficia de masă caldă, însă contra cost, în limita a 30% din veniturile pe care le încasează, susţine directorul Direcţiei de Asistenţă Generală, Ioan Voicu.
În ceea ce priveşte evoluţia în timp a numărului de persoane care beneficiază de serviciile Cantinei Sociale, potrivit directorului DGAS, în ultimii 3-4 ani se poate observa o uşoară scădere a numărului alexăndrenilor care îşi ridică hrana de la cantină.
Anul 2017 s-a încheiat cu 372 de persoane care beneficiau de masa caldă de la cantina socială, iar în prezent numărul acestora a scăzut la 364.
„A scăzut puţin numărul celor care servesc masa aici, cred că este un lucru îmbucurător că mai puţini oameni au nevoie de serviciile noastre, ceva s-a îmbunătăţit în situaţia lor economică”, spune directorul DGAS Alexandria.
În cadrul Consiliului Local Alexandria s-a aprobat capacitatea maximă a cantinei sociale, astfel că instituția poate asigura, zilnic, hrană caldă pentru 500 de alexăndreni.
„Mulți dintre cei care vin să ridice masa caldă de la cantină sunt beneficiari de peste 7 ani de zile”, explică Ioan Voicu.
Pe de altă parte, suţine seful serviciului, Ion Călin, într-un an calendaristic numărul celor care vin să-şi ridice hrana de la cantină variază de la o perioadă la alta.
„Mulţi dintre ei pleacă în afară şi atunci nu mai vin. Dar se întorc în ţară, în special în perioada sărbătorilor, şi vin iar la cantină”, susţine Ion Călin.
Împart masa cu sărmanii
Printre „clienţii” cantinei sociale, printre asistaţii social îşi fac loc şi foşti tehnicieni, economişti, profesori sau foşti subingineri, care, din cauza unor greutăţi la care i-a supus viaţa, au ajuns să trăiască cu mesele de la cantina săracilor. Ruşinaţi, aceştia împart aceeaşi mâncare cu cei care au moştenit sărăcia şi s-au obişnuit cu ea.
Pe doamna Căciuliţă am zărit-o intrând pe uşa cantinei cu un aer aparte. Ne-a spus că a lucrat mulţi ani ca laborant la Siloz, însă a fost disponibilizată şi nu şi-a mai găsit un alt loc de muncă. Acum trăieşte din ajutorul social, iar la cei 56 de ani ai săi vine zilnic la cantină pentru a lua mâncare pentru ea, pentru soţ şi pentru copil. Are câţiva ani de când bate zilnic drumul până la Cantina Socială pentru a avea ce pune pe masă. Mai are alţi doi copii, dar ei sunt la casele lor deja…
Cei mai mulţi dintre beneficiari vin zilnic la cantină pentru a-şi ridica hrana, dar sunt şi cazuri în care starea de sănătate nu le permite să se deplaseze, iar în cazul acestora angajaţii Direcţiei Sociale au grijă să primească acasă hrana. În această situaţie sunt, în prezent, 12 alexăndreni.
„Zilnic, între orele 11.30 şi 13.30, beneficiarii vin şi îşi ridică hrana caldă, iar pentru zilele de final de săptămână primesc hrană rece. Angajaţii cantinei pregătesc zilnic mâncarea, astfel încât beneficiarii să o ridice caldă atunci când vin”, a precizat Nini Voicu.
Potrivit directorului DGAS Alexandria, anul trecut, unitatea a obţinut autorizaţie de funcţionare sanitar-veterinară, după o investiţie de peste 70.000 de lei pentru renovarea acesteia.
„A fost schimbată gresia, a fost schimbată faianţa, am pus tâmplărie de aluminiu, am schimbat utilajele cu care este pregătită mâncarea… Am creat acolo nişte condiţii optime pentru ca mâncarea să fie pregătită aşa cum trebuie. Ne-a costat aproximativ 70.000 de lei investiţia”, a precizat directorul DGAS Alexandria.
Meniul săracilor
Beneficiarii cantinei sociale iau două mese pe zi, în limita a 12 lei. Ei vin şi ridică hrană caldă pentru zilele lucrătoare ale săptămânii, dar şi hrana rece pentru cele două zile de weekend. Meniul este conceput astfel încât să respecte necesarul nutriţional, avizat de un medic de medicină generală şi de unul veterinar.
Spre exemplu, pentru săptămâna 19-25 februarie 2018, pentru ziua de luni, asistaţii de la cantină au avut în meniu ciorbă de roşii cu găluşte, mâncare de mazăre şi orez cu lapte. Pentru ziua de marţi, în meniu au fost trecute ciorbă de legume, varză fiartă cu carne de porc şi griş cu lapte. Pentru ziua de miercuri au primit ciorbă de fasole cu ciolan afumat, pilaf cu ciuperci şi iaurt. Pentru ziua de joi au ridicat de la cantină ciorbă de pasăre, sos de roşii cu carne de pui şi compot, iar în dreptul zilei de vineri, în meniu, sunt trecute ciorbă tacâm pui, fasole bătută cu ciolan afumat şi biscuiţi.
Pentru ziua de sâmbătă, beneficiarii vor primi margarină, ouă, gem, mere şi pate de ficat, iar pentru ziua de duminică în meniu sunt trecute ouă, eugenii şi cârnaţi de porc.
Trei bucătari cu inimă mare muncesc de zor pentru sărmanii oraşului
Aşa poate fi descris personalul de la Cantina de Ajutor Social din Alexandria. Rolul acestora este acela de a oferi zi de zi hrana pentru cel puţin 350 de nevoiaşi din municipiul reşedinţă de judeţ care trăiesc din ajutorul social.
„Lucrez aici de 26 de ani, am făcut mâncare pentru sute, pentru mii de oameni, n-am mai lucrat în altă parte, toata viaţa mea am făcut mâncare pentru săraci. Sunt oameni amărâţi, oameni cu necazuri, cu probleme…”, ne-a spus doamna Maria Matei, una dintre bucătăresele Cantinei Sociale.
Pe lângă cei trei bucătari, în cadrul cantinei îşi mai desfăşoară activitatea doi îngrijitori şi un şofer care are grijă să treacă zilnic pe la cei 11 alexăndreni cu handicap sau cu probleme grave de sănătate care nu se pot deplasa şi care se află în evidenţa direcţiei.
Gestionarul cantinei, Cornelia Burcică, şi seful serviciului, Ion Călin, sunt cei care coordonează activitatea şi au grijă ca lucrurile să se desfăşoare în condiţii optime.
Doamna Cornelia este gestionar şi a lucrat toată viaţa la Cantina Socială. Mai întâi ca lucrător necalificat, iar în timp a promovat. La cei 56 de ani spune că nu se gândeşte că ar putea lucra în altă parte. Aşteaptă pensia şi, până atunci, primeşte zilnic sutele de beneficiari ai Cantinei.
Asistații se tranformă în oameni și oamenii în povești
Se face 11:30, ora la care încep să vină oamenii care mănâncă de la cantina socială. Îşi aduc de acasă recipiente pentru cele trei feluri de mâncare. Aşteaptă cuminţi să le vină rândul, timp în care mai schimbă câteva vorbe cu angajaţii cantinei, pentru că mulţi dintre ei sunt deja de-ai casei.
Alina a venit să ia hrana de la cantină pentru soacra sa, bolnavă de diabet, şi pentru sora acesteia. Ea nu beneficiază de serviciile cantinei, însă spune că mâncarea este bună şi că soacra sa primeşte de câţiva ani hrană de la Cantina Socială.
Doamna Mioara primeşte hrană caldă de la municipalitate de aproape trei ani şi crede că mănâncă mai bine decât mulţi dintre cei care nu beneficiază de serviciile cantinei.
„Dacă n-ar fi foarte bună, n-ar mai veni lumea să ia. Dar vă spun drept că este foarte, foarte bună, este mâncare caldă, pregătită de doamnele de aici în fiecare zi. Noi suntem mulţumiţi că primim mâncare foarte bună, mai bună decât ce mănâncă alţi oameni, primim şi pâine…”, spune femeia.
Florentina, în schimb, spune că nici nu mai ştie de cât timp vine zilnic la cantină pentru a lua mâncare. La fel şi Maria, o femeie de 36 de ani, cu doi copii în grijă, cărora n-ar avea ce să le pună pe masă dacă n-ar fi mâncarea de la cantină.
„Vin de ceva timp să iau mâncare pentru copii, eu nu sunt înscrisă…am lucrat, dar niciodată cu carte de muncă, am doi copii, un băiat de clasa a VIII-a şi fetiţa de clasa a VII-a. Acum sunt la ajutorul social”, povesteşte femeia.
După ce-şi iau cele trei feluri din meniul zilei, în recipientele aduse de acasă, sărmanii îşi aşteaptă rândul la pâine. Mâncarea de la cantină este mană cerească atunci când n-au ce pune pe masă. Pentru mulţi este singura sursă de hrană consistentă a zilei, iar câtorva le asigură supravieţuirea. Şi tuturor, de la mic la mare, acest loc le dă putere să-şi continue lupta lor deloc uşoară cu viaţa. (Violeta Mocanu)