Economie

Canicula trimite inspectorii ITM în control

În zilele caniculare, angajatorii au o grijă în plus şi anume, asigurarea condiţiilor speciale de lucru, conform legii, pentru muncitori. Să nu spună că nu au ştiut de măsurile ce se iau în aceste zile caniculare, atunci când vor fi controlaţi, ITM Teleorman a făcut, în repetate rânduri, recomandări şi înştiinţări către angajatori cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia faţă de salariaţi. Astfel, potrivit ITM, ca urmare a temperaturilor crescute înregistrate în ultimele zile şi a prognozei ANMH pentru următoarea perioadă, angajatorii sunt obligaţi să ia măsuri minimalepentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor, respectiv asigurarea condiţiilor optime de lucru, dar şi a apei minerale.

De asemenea, ITM recomandă agenţilor economici, inclusiv celor care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse alimentare şi alte produse de bază să îşi organizeze activitatea economică astfel încât să fie evitate perioadele de temperaturi extreme, aducându-le la cunoştinţă că în această perioadă, Inspecţia Muncii, prin intermediul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, a iniţiat o campanie de control privind modul de aplicare a prevederilor Ordonanţei 99/2000 cu scopul de a preveni îmbolnăvirile profesionale determinate de lucrul în temperaturi extreme.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei încălcarea prevederilor acestui act normativ, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât sa fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.