Politic

Candidatura lui Dragnea la Senat – între scenariu şi posibilitate

Carmen Dumitrescu

Probabil că subiectul cel mai discutat în aceste zile este candidatura preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman pentru un fotoliu de senator în Parlamentul României. Aşa cum se întâmplă cu orice ipoteză spectaculoasă, această candidatură este abordată din perspective diverse, reuşind să coaguleze două tabere: cei care văd în candidatura la Senat un pas important şi benefic pentru cariera politică a lui Dragnea şi cei care nu cred posibilă varianta, în contextul în care Consiliul Judeţean Teleorman este o instituţie pe care nimeni nu o poate conduce cu abilitatea de care a dat dovadă actualul ei preşedinte. Mai mult, faptul că Dragnea a refuzat în mod repetat nişte funcţii centrale de anvergură i-a făcut pe mulţi să considere că preşedintele consiliului judeţean este, prin excelenţă, un om ataşat de Teleorman, de oamenii săi şi, de ce nu, foarte prudent, el optând pentru stabilitate, fără să-şi asume riscuri inutile şi situaţii neprevăzute.

Situaţia rămâne incertă, pentru că, în continuare, declaraţiile lui Liviu Dragnea pe marginea subiectului sunt destul de vagi. În cele mai multe dintre cazuri, el declară că decizia de a candida la parlamentare nu ar fi o decizie grea în sine, dacă asta nu ar presupune renunţarea la poziţia de şef al consiliului judeţean, poziţie în care a fost ales cu numai câteva luni în urmă, cu un procent care ar face mândru pe orice ales. Este evident, în acest context, faptul că plecarea lui Dragnea la Senat va reprezenta o decizie ce va fi clarificată abia peste o bună bucată de timp, mai ales că Dragnea a declarat şi că va demara un sondaj de opinie în Teleorman, sondaj care îl va ajuta să testeze pulsul teleormănenilor şi să ştie dacă eventualitatea plecării la Centru îi va mulţumi sau nu. Întrebarea cea mai importantă, care îi pune pe toţi oamenii din judeţ pe gânduri în aceste zile, de când bomba a fost aruncată pe piaţa zvonurilor, este însă alta: cine ar putea să-i ţină locul lui Dragnea la Consiliul Judeţean Teleorman?

Evident, sarcina nu este nici pe departe una uşoară, aşa că înlocuitorul ar trebui să fie cineva totalmente ataşat valorilor europene, dar şi cineva care să fi dat dovadă de abilitate în rezolvarea problemelor administrative. Astfel, după ce vor expira cele şase luni de interimat, timp în care probabil Adrian Gâdea va ocupa poziţia de şef al autorităţii judeţene, se vor organiza alegeri pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Însă, decizia lui Liviu Dragnea de a candida la Senat face parte încă din categoria scenariilor, pentru că trebuie avute în vedere şi restul variabilelor, în speţă, obiectivele de carieră ale lui Dragnea, dorinţa teleormănenilor de a-l avea în continuare lângă ei, împărţirea funcţiilor în cadrul USL, pentru că nu trebuie uitat că prin protocol, funcţia de preşedinte al Senatului revine PNL. Şi nu e nimic mai clar decât că viziunea lui Dragnea asupra carierei sale cuprinde şi această perspectivă, de a deveni al doilea om în stat. Evident, după ce negocierile şi sondajele se vor finaliza, vom şti dacă plecarea lui Dragnea la Senat a fost o posibilitate reală sau doar un scenariu, menit să înlăture plictiseala pre-electorală.

5 Comments

  1. @Trifan – suntem campioni la dat vina pe altii pentru propriile neajunsuri si probleme. Vin alegerile si majoritatea din teleorman vor vota PSD, fiindca in PSD au incredere (acum USL), respectiv peste 70% in conditiile in care 10% sunt indecisi.

  2. Dragnea trebuie sa fie presedintele Romaniei!!!!

  3. Din experienta mea de 23 de ani ,am tot tras semnalulde
    alarma,NU ATI ASCULTAT NICI UN TELEOEMAMNEAN,,,,rezultatul,,,,,LOCUL
    DEZASRTRUOS al Judetului nostru,ULTIMUL IN SARACIE,,,astazi
    se datoreste celor ” TREI MUSCHETARI” care in loc sa puna
    umarul la PROSPERITATEA JUDETULUI NOSTRU,au gasit mai
    repede calea prosperitatii persomale si de grup,folosind
    cu „ingineresca maiestrie”,,,,,VOTURILE TELEORMANENILOR,,
    care TAC,,,TAC,,,,TAC,,,,,

    INTREBARE?,,,,,TELEORMANENI STITI CINE SUNT CEI 3
    M U S C H E T A R I ??????????

    DACA VA PASA,,,,,STITI,,,DACA NU VA PASA NU STITI,,

    SI ,,,,,V I N ,,,,,A L E G E R I L E ,,,,I A R A ,,,,
    SI II VETI VOTA IARASI,EI ,,SUPERMILIARDARI POLITICI,
    NOI CU VOTURILE,,,,,,SUPERSARACI POLITICI,,,,,,,
    ,,,,,,,,,,,,,,B R A V -O N A T I U N E ,,,,,,,,

  4. Un alt teleormanean

    Din postura de senator, dl. Dragnea s-ar putea ajuta mult pe el insusi pentru a scapa de urmarirea penala, poate si de inchisoare, folosind imunitatea parlamentara.

  5. Teleormanean

    Din postura de senator,domnul Dragnea ar putea ajuta mult mai mult judetul Teleorman.Sigur ar putea demara mai multe investitii in judet si implicit incadrarea in munca a multor someri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.