Carmen Dumitrescu
După ce s-a numărat printre propunerile Forţei Civice de a candida pentru un colegiu din judeţ, fostul director al Gărzii Financiare Teleorman şi-a pus în mod serios problema de a candida pentru un post de deputat în cadrul alegerilor parlamentare din decembrie. Asta chiar şi după ce Forţa Civică a renunţat la ideea de a mai avea vreun candidat din cadrul Alianţei România Dreaptă. Astfel, după o meditaţie îndelungată, Puiu Aurel a considerat că e bine să facă pasul hotărâtor în direcţia sperată şi şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Judeţean Teleorman în cursul serii zilei de 30 octombrie, la orele 23.35. Pentru că a aşteptat până în ultima clipă, eroarea pe care a comis-o în întocmirea dosarului a fost considerată de BEJ drept iremediabilă şi, astfel, i-au respins candidatura.
Se pare că Puiu Aurel a sosit la sediul BEJ Teleorman cu numai o listă originală, nu cu patru, aşa cum era stabilit de lege, astfel că în dimineaţa zilei de 31 octombrie, BEJ s-a întrunit în şedinţă publică şi a stabilit că Puiu Aurel nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea candida ca independent la alegerile parlamentare din acest an. În consecinţă, candidatul respins are la dispoziţie 48 de ore pentru a face contestaţie la decizia BEJ şi pentru a încerca să reintre în cursă în condiţiile prevăzute de lege.
BRAVO ! ,,,,AURELE!,,,,,NU TE LASA ! ai tot
dreptul ,,,,,esti ,,,,,ORIGINAL,,,si de-al casei,
,,,dar si PREGATIT,,,,,,B A F T A !